Am fost ironic în titlu și, drept să spun, cam speriat. Având în vedere că am făcut mai bine de 2000 km pe drumurile din Rusia și că nu de puține ori am trecut pe lângă mașini recent (minute sau maximum ore) implicate în astfel de accidente. Deși de la distanță ar putea părea amuzant, ei bine… nu e! Dar există cel puțin un miracol în acest colaj video. Sursa foto: aici.
Pe un frig de mi-au dat lacrimile (un noiembrie frumos și cald, spuneau rușii), am reușit să surprind frânturi dintr-un oraș care crește, crește, crește… Pe verticală și pe orizontală.
Să fie de vină lipsa de inspirație? Să fie mai simplu să scrii un articol cerut de piața? (Dacă și aici vorbim de piață… deh.) Să fie doar pentru că-i la modă să faci pe rebelul? Sau care să fie explicația? Că eu nu văd alta… Nu văd de ce ai alege să hulești (e prea dur cuvântul?) tot ce prinzi. Să iei la mișto absolut tot. Să duci în derizoriu. Nu-ți pasă de Ziua Națională? Tot ce se poate. Nici mie!…
Autor: Dragomir Vukovic.
Nu există un alt simbol pe care să-l asociezi instantaneu New York-ului. „The Big Apple”, bogat în atracții, rămâne „prizonierul” acestui monument al arhitecturii de la începutul secolului trecut. Începutul secolului trecut! Terminată în 1931, devine cea mai înaltă clădire din lume cu cei 381 metri ai ei. Situată pe Fifth Avenue (Manhattan, unde altundeva…), e opera celor de la Shreve, Lamb, and Harmon. Nu e singura lor creație din New York, dar e cea mai cunoscută. După tragedia din 11 septembrie 2001, a…
România pare să fie cea mai bună exemplificare a paradoxului. Criza se adâncește, devine publică prin ce ne spune și Institutul de Statistică, lucrurile nu sunt prea roz nici în Europa, dar la noi se cumpără bunuri de larg consum mai acerb ca niciodată. Site-urile magazinelor on-line cad unul după altul ca într-un joc de domino, magazinele reale sunt pline ochi, parcările mallurilor sunt neîncăpătoare. Vânzările surprind până și pe cel mai optimist comerciant. Și, cu toate astea, lumea se…
Mă jucam pe un HC90 până mirosea a metal încins în toată camera. Mi-era și frică să pun mâna pe radiatorul ăla de plastic (carcasa, practic), să nu cumva să nu se deformeze. Sau, mai rău, să nu mă aleg cu arsuri. Curgeau apele pe mine, că toată căldura venea direct spre mine. Dar jucam. Ore în șir. Pierdeam noțiunea timpului. Jucam până îmi scoteau prietenii siguranța din tabloul electric de la parter, ca să mă facă să mai ies…