Un cunoscut de-al meu a mers în China. Să se plimbe pe acolo, nu cu treabă, așa că a avut timp berechet să bată străzile. Și mi-a povestit o întâmplare (oarecum) definitorie pentru China de astăzi.

A cumpărat de prin târguri tot felul de nimicuri la niște prețuri ridicole. Prețuri pe care le-a redus la sfert față de cât cereau ăia pe acolo. Dar niciunul mai mare de 10 dolari americani. (Chiar zicea că dacă ai cumpărat un articol plătind un preț din două cifre, ai fost înșelat rău de tot.)

Era plină piața. Ceasuri ale căror indicatoare cădeau sau se blocau, curele care crăpau după a doua deschidere, iPhone, Samsung, Nokia – fake-uri ordinare, camere foto – de la săpuniere la DSLR-uri – la fel de prost contrafăcute. Haine de firmă. Orice firmă! Și aici vroiam să ajung.

Omul e unul cu bun-simț, adică nu și-ar lua un ceas Breitling (care costă în realitate 4000 EUR) cu 9 dolari… doar ca să epateze. Asta ca să dau un exemplu. Așa că a pus ochii pe niște tricouri tip polo. Tricouri care n-aveau niciun fel de emblemă pe ele. Arătau OK, erau simple, exact ce căuta. Ceva care să nu sară în ochi. Doar că tricourile „bulk” erau considerate materie primă. Iar taraba chinezului era un atelier de croitorie. Și atunci când a vrut să le cumpere, chinezul n-a vrut nici în ruptul capului să i le vândă așa, nebranduite. L-a pus să își aleagă dintre zecile de sigle (sau cum naiba se numesc chestiile alea aplicate pe haine). Toate „haute couture”! Prietenul ăsta al meu, nu și nu, că el vrea tricoul simplu, că nu-i trebuie niciun brand aplicat, chinezul o știa pe a lui, că el fără emblemă nu vinde… Și n-a vândut.

În final, unul a plecat cu mâna goală, celălalt a rămas cu marfa nevândută… Și-a luat până la urmă un telefon. A funcționat doar atât cât l-a ținut bateria… Vreo zi.

M-aș plimba un pic prin Dragonul Roșu. Ar fi ca o mică excursie prin China…

Sursa foto: aici.