• Încă nu înțeleg rostul știrilor de pe plaja Mamaia. Mai ales al celor de pe plaja unor hoteluri de cinci fițe stele, unde personaje aproape grotești leagă două cuvinte cu greutatea cu care aș escalada eu Everestul. Nelipsitele băi cu șampanie și spumă vin să întregească decorul absurd. Iar editorii de știri care bagă imediat după aceea o știre cu moartea cuiva sau cu un accident sunt la fel de inspirați ca și cei intervievați.

(Sursa foto: aici)

• Să răman tot la vizual, mă întreb dacă nu cumva cei care fac reclamele sunt aceiași editori de mai sus. Prea anost, prea ca la…
• După ce pierzi minimum o oră pe zi prin metrou pe o distanță relativ scurtă, călcându-te pe picioare cu restul călătorilor, începi să apreciezi cu adevărat un oraș ca Timișoara, în care ajungi în orice colț al lui în jumătate din timpul acesta. Și asta în condițiile în care Timișoara are carențe mari în ceea ce privește traficul. Aștept linia de tren subterană promisă de actualul primar, ca să-i dau votul meu pentru următorul mandat.
• Deși e doar iunie, am mâncat deja (ba chiar de vreo două săptămâni) lubeniță de România. Poate mi-am pierdut memoria, dar eu nu țin minte să fi mâncat, atunci când eram copil, mai devreme de iulie… Cireșe „contemporane” cu lubenița e cel mai bun efect al încălzirii globale.
• Și (poate) tot legat de încălzirea globală: e plin de mașini albe. Parcă nu erau atât de multe până acum. Sau e doar efectul crizei?