Browsed by
Tag: Viitor

#Occupy

#Occupy

Mă gândesc că suntem o nație de glumeți, altfel nu văd cum putem să facem haz de necaz, de fiecare dată când ceva prost/rău e pe cale să se întâmple sau chiar se întâmplă. Calcă unul strâmb, prima reacție e una între amuzament și persiflare. Am râs toți (deși nu era râsul nostru) atunci când am auzit cine va face parte din Comisia Juridică a Camerei Deputaților. A fost și mai ironic momentul când a primit cu executare. Am râs…

Read More Read More

Lebensraum

Lebensraum

Lebensraum = habitat (lb. germană). Nu, n-are nicio legătură cu asta. Voiam doar să fie un termen mai dur… Mă uitam prin feeder și am dat (inițial) peste poza asta:  Sursă foto: aici. Apoi am citit și articolul. Preiau parțial textul din Tion, continuarea o găsiți pe site. „Proprietarii Abatorului de pe bulevardul Eroilor au început lucrările de igienizare acolo imediat după ce au fost amendați de Primăria Timișoara pentru nerespectarea legii privind protejarea monumentelor istorice și a autorizației de…

Read More Read More

Renaștere

Renaștere

Poate că nu noi, specia umană, suntem cei care trebuie să supraviețuim… Planeta asta o să se învârtă și fără noi. Ba chiar (și mi-e teamă, parcă, s-o zic) mai bine. Iată două imagini care vin să susțină ce ziceam mai sus. Una luată la Prâpiați (Ucraina), cealălaltă în Fukushima. Sursa: The Telegraph   Sursa: The Atlantic Din asfalt, din beton, dintr-un nivel al radiațiilor de 13 ori mai mare decât cel normal, plantele reușesc să renască. În schimb, pe noi ne…

Read More Read More

Și totuși…

Și totuși…

Cu un sfert de secol în urmă, orașele miniere erau unele favorizate. Nu, Cornul Abundenței nu se mutase din Asia, acolo. Și nici societatea capitalistă nu-și aruncase vreun cap de pod. Orașele erau la fel de urâte ca peste tot în restul țării, dacă nu chiar mai urâte. Clasa muncitoare din minerit era una dintre cele mai lipsite de educație, fără să fiu răutăcios când fac această afirmație, și asta se reflecta în aspectul orașelor. Orașe fără niciun fel de…

Read More Read More

Consecințe

Consecințe

Sigur ați văzut știrea asta: Stau și mă întreb: care ar fi consumatorul-țintă pentru respectivele produse și care e aportul lor în bugetul, și așa auster, al statului. Probabil insignifiant. Mă gândesc că nu această fază îi sperie pe guvernanți (eu cred că e evident faptul că fumătorii sortimentelor mai sus menționate vor trece spre țigările normale), ci precedentul proaspăt născut. Nu acum, nu peste un an, dar viitorul poate rezerva multe. Deși, dacă stăm să ne gândim puțin… Da,…

Read More Read More

O zi din viața lui Radu Mezan

O zi din viața lui Radu Mezan

Cu o mișcare aproape necontrolată, căută telefonul pe noptieră, să-i dea un snooze. Îl nimeri din prima și se culcă liniștit la loc. După zece minute, același sunet strident îi străpunse visul. Se întinse din nou după telefon și îl ridică la nivelul capului. Era 7:26. Dar asta știa, pentru că era primul snooze de la ora la care pusese alarma. Altceva i se păru curios: ținea minte că a lăsat telefonul la încărcat peste noapte, așa cum face de…

Read More Read More