Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Profit and loss

Etichete: , , ,

Mai în glumă, mai în serios, acum ceva timp am zis ceva de genul “Pay-per-prayer” pe Twitter. Dar fără o ţintă anume. Adică… ţinta era destul de precisă, lipsea însa vreun eveniment la care să fac referire.

Până când am vazut asta:

şi apoi asta:

Ce poţi să mai spui? Ce alt comentariu mai poţi să faci aici?

Biserica Ortodoxă are o imagine foarte bună în România. Într-un fel, e de înţeles: am rezistat secole la rând prin credinţă în faţa oricăror încercări de convertire sau a represiunii. Am rămas creştini după ocupaţia otomană, dar şi după cea comunistă. Slujitori ai bisericii (şi nu doar a celei ortodoxe)sau ai creştinătăţii, în general, au plătit cu viaţa pentru simplu fapt că nu L-au trădat pe Cristos. Nu putem să ştergem cu buretele toate astea. Nu trebuie să o facem!

Şi, cu toate astea, asist cu un gust amar la tot ce se întâmpla astăzi. N-aş vrea să generalizez, ştiu că nu toţi preoţii sunt aşa. La fel cum ştiu că nu toţi credincioşii se calcă în picioare pentru o sticlă de apă sfinţită.

Până la urmă, eu cred că se păstrează proporţiile viciului din întreaga societate şi în lumea asta, a celor sfinte. Dar ceva ar trebui să se întâmple, înainte ca lumea să-şi piardă credinţa. Mi-e teamă că, în câţiva ani, tot ceea ce înaintaşii au apărat, de multe ori cu sacrificiul suprem, se va pierde în neant doar pentru că goana disperată după bani a unora ne va îndeparta pe cei mai mulţi dintre noi de biserică.

Eu mă îndoiesc teribil că Dumnezeu percepe taxe de intrare…

Later edit: Am impresia că unele acţiuni din rândul clerului sunt premeditate, atât de bine reuşesc să îmi susţină cele spuse mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Coada la români

Având în vedere că mi-am trăit primii 13 ani şi jumătate din viaţă în comunism, aş putea să spun că sunt destul...

Close