Având în vedere că mi-am trăit primii 13 ani şi jumătate din viaţă în comunism, aş putea să spun că sunt destul de obişnuit cu acest fenomen. Am văzut-o formată din oameni, cam pe la orice, din maşini – în benzinarii… Cam peste tot. Eram prea mic să fiu parte din ea, dar destul de mare să o observ. Şi să mi se pară ceva anormal, având în vedere unde se formau. La lapte, la pâine, la carne, la portocale. La cinematografe, la teatru, in librarii.
Acolo unde exista câte un strop de normalitate, apărea şi coada. Coada nu era un simbol al sărăciei. Pentru noi era speranţă. Iar pentru ei, era un simbol al dispreţului, al nepăsării şi cred că pe atunci era cea mai bună definiţie a comunismului.

Am văzut-o şi dupa 1989. La vamă, prima dată. Poate era singura coadă pe care am acceptat-o,  părea a fi întruchiparea dorinţei de ajunge în locuri interzise altă dată, uneori chiar şi prin sârmă ghimpată. Cu timpul, mi-am schimbat părerea. Încă o mai păstrez şi azi, chiar dacă nu am mai văzut decât foarte rar cozile din vămi…  Goana nu era după libertate. Era după bunăstare. Bunăstarea altora.  Pe care (unii) au adus-o, până la urmă, în România. Cu sau fară acordul proprietarilor. Le mai poţi vedea la cursele low-cost, unde lumea se grăbeşte să prindă loc deşi niciodată nu vor fi mai multe bilete vândute decât locuri…
În ultimul timp, cozile au disparut. Dar nu în totalitate. Incă sunt pe la primarie, pe la impozite şi taxe, la doctor, că deh… acolo chiar nu prea ai ce să faci, chiar dacă ai programare, se mai depăşesc termenele. Le mai vezi acolo unde sunt gratuităţi. Le vezi acolo unde n-ar mai trebui să fie şi acum nu mai sunt altceva decât imagini ale ineficienţei unui sistem.
Sunt un simbol al disperării când le vezi făcute de credincioşi prin curţile bisericilor, înşelaţi de preoţi care nu mai au alt scop decât profitul.

Cozi există peste tot în lume. Nu suntem singurii care cunoaştem şi experimentăm fenomenul. Dar oamenii nu se calcă în picioare. Aşteaptă în linişte, fără nervi, fără îmbrânceli. Şi de atâtea ori, sunt şi români pe acolo. Probabil ca aerul din altă ţară le face bine.

Şi, dacă cineva spunea despre noi că trăim aşa cum conducem, adică periculos, eu cred că, în fiecare moment al existenţei noastre ca naţie, ne definesc cozile… Când voi vedea o coadă cu oameni zămbitori, calmi şi ordonaţi, o să ştiu că lucrurile sunt pe calea cea bună.

Sursa foto: aici.