Business Class
Dacă aplaudatul la aterizarea avionului vi s-a părut de prost-gust şi oarecum jignitor pentru pilot şi aeronava pe care o conduce, ei bine… nu numai românii de pe Wizzair fac asta. Ruşii se comportă identic. Indiferent dacă o fac pe Lufthansa, Austrian sau Aeroflot! Şi dacă doar ar aplauda! Dar strigă toţi ceva… în limba lor. Urlă! Spre disperarea celor care deja vorbeau la telefon din momentul în care trenul de aterizare era scos.
La zece secunde după ce avionul a aterizat, deja îi poţi vedea în picioare, scoţându-şi bagajele din compartimentele de deasupra capului. Asta după ce la decolare, o rusoaică era profund ofensată de insistenţele însoţitoarei de bord să trimită un pachet de un metru pătrat la cală. Un tablou, probabil, pe care proprietara vroia cu tot dinadinsul să-l ţină fie la picioare, fie pe coridor.
Avionul e al lor din momentul în care au cumpărat biletul…
Sursa foto: aici.