Am văzut astăzi pe realitatea.net un foto-reportaj despre SkyTower. Clădirea din nordul Bucureștiului e cea mai înaltă din România (Casa Poporului ar putea să o întreacă dacă s-ar calcula și partea construită în pământ – 86 m înălțime + 92 m adâncime). 137 de metri nu e o înălțime să te dea pe spate, am fost la 350 m în Turnul Ostankino și aș mai fi urcat și mai sus. Dar e ceva pentru România. Și pentru București, mai ales……
V-am mai zis de Gabi, nu e prima dată. Ştiu, e deja Martie. Doar că el se mişcă mai încet, că-i din Banat şi cică aşa sunt ăştia… Dar să dăm vina şi pe iarna, că prea a plecat târziu. Din când în când, fotografii făcute de el veţi găsi şi la mine. Şi n-are pretenţia să-i dau link, ba mai mult, nici nu vrea să-l pun. Eu încerc să nu-l ascult tot timpul.
Pentru că iarna nu-mi pare că ar vrea să ne părăsească, pentru că mai sunt oameni care vor să se bucure de ce văd (Tudor m-a nimerit la fix cu pozele alea), dar mai ales pentru că nu ştiu când o să mai prindem o astfel de iarnă, încă aleg să merg de la parcare până la birou pe lângă drumurile curăţate . Măcar atat timp cât o să mai aud zăpada scârţâind sub tălpi. Ieri dimineaţă oraşul era din nou…
Nu mă bag în chestii legate de fiscalitate. Că-mi sare lumea în cap. Dar văd în fiecare zi o zonă din care s-ar putea scoate bani buni pentru buget. Știu că, în mod normal, instituțiile statului n-ar trebui să aibă și o activitate din care să scoată profit, dar nici să genereze cheltuieli fără sens nu ar trebui! Mai ales când pot aduce fonduri, dacă nu importante, măcar atât cât să acopere o parte din cheltuieli. Iată un exemplu din…
Ne plângem ca sporul natural e negativ, că îmbătrâneşte populaţia, că… bla, bla! De ce? Ia uitaţi-vă cât de prolific e tineretul de astăzi! Staţi puţin. Am greşit! Ăsta nu-i tineret, aştia-s copii! Copii care vor creşte alţi copii. Şi noi eram oripilaţi de Hitler-Jugend… Nu ştiu de ce, dar cred că-i mult mai uşor să iei o viaţă decât să dăruieşti una la vârsta aia.
…Se află oraşul cu cel mai ridicat nivel de trai din lume. La nici cinci sute de kilometri. Aproape îi poţi auzi forfota. Aproape îi poţi simţi mirosul. Aproape îi poţi vedea luminile. Şi, totuşi, suntem atât de departe. Deşi, cu un secol în urmă, eram şi noi o mică Viena (vorbesc de Timişoara). Astăzi, cu greu îţi mai poţi imagina aşa ceva. Unde am pierdut atât de mult? Când o să ajungem şi noi la normalitate. Sau, măcar, mai…
Despre ce ai putea sa vorbeşti la o zi de la lansarea oficială a noului model de telefon Apple? … Nu-mi vine acum numele lui. 🙂 Glumesc, şi eu abia aştept să-l vad, dar pe la noi, prin zona asta care cică-i fruntea, toate ajung mai încet. Poate s-o fi lansat şi la noi în Timişoara şi nu am aflat eu, cine ştie? Sunt unele lucruri, langă care ai trăit vreme de 15 ani, ai trecut (poate nu) zi de zi, dar până nu le-a…