Pentru că iarna nu-mi pare că ar vrea să ne părăsească, pentru că mai sunt oameni care vor să se bucure de ce văd (Tudor m-a nimerit la fix cu pozele alea), dar mai ales pentru că nu ştiu când o să mai prindem o astfel de iarnă, încă aleg să merg de la parcare până la birou pe lângă drumurile curăţate . Măcar atat timp cât o să mai aud zăpada scârţâind sub tălpi.

Ieri dimineaţă oraşul era din nou frumos, munţii de zăpadă de pe marginea drumului erau iarăşi albi (au dat câţiva fulgi şi, cum a fost destul de frig, nu s-au topit), copacii aveau chiciură pe ei.

O iarnă aşa cum trebuie. Nu ca în poveşti, nu urgie albă, nu alte mai ştiu eu ce exagerări mediatice. Doar iarnă. Măcar în Timişoara.