Știrea tristă a săptămânii e, fără îndoială, cea despre avionul căzut (prăbușit intenționat, se pare) în Franța. Pe mine mă miră cum ceva atât de important ca trecerea de la pilot automat la cel manual se face făra ca cei de la sol, măcar controlorii care lucrează pentru compania care deține avionul, să nu fie anunțați de schimbare. Nu-i ca și cum ai lansa rachete nucleare, să ai nevoie de amprente și coduri, dar măcar de confirmarea verbală a ambilor piloți……
<— Partea a cincea Până acum, am vorbit despre o Rusia care pare să trăiască în prezent. De la străzi, transport în comun, taximetrie, oameni pe stradă, prin restaurante, la clădiri de locuit, magazine, clădiri oficiale. Orașe relativ mari, mari, imense (Kaluga – 400.000 locuitori, Kazan 1.100.000, Moscova… greu de estimat – între 10 și 20 de milioane, depinde cum privești), viață normală. Dar am avut ocazia să văd și altceva. Chistopol. 60.000 locuitori. Un mix de tătari, ruși, bulgari. Or…
Indiferent de cât de mare e echipa de specialiști care lucrează pentru Google, Microsoft, Apple [poți să treci aici orice mare companie care are departamente cu mii de angajați în zona „Research and Development”], de cât de mare e bugetul acordat acestor departamente, de cât de mult timp s-a lucrat la un proiect, oricât de complex și inovativ ar fi acest proiect și cât de multă valoare adăugată va include, va exista, cu siguranță, un blogger (sau un social media something), fără…
Am ieșit pentru prima dată din țară când aveam 17 ani. Era 1993. Undeva, la mama acasă, încă mai am pașaportul ăla cu viza Schengen. Singura, de altfel din întregul document, de atunci și până în 2006 fiind singura mea călătorie peste graniță. A fost un șoc, mai ales că am parcurs drumul din Târgu Jiu până în Franța la bordul unui autocar și, cum n-am dormit prea mult vreme de peste patruzeci și opt de ore, am avut ocazia…
Văd că unii nu prea sunt mulțumiți că ex-președintele băsist a reușit să scape de dosarul „Flota”, după ce ar fi vândut-o… Bine, poate n-ar strica să observe că, totuși, a vândut-o, nu a lăsat-o să intre în colaps și apoi să fie făcută una cu pământul. Mă rog, cu marea. Nu de alta, dar o să ajungem în viitor și la dosarul „Oltchim”. Problemă de clasa a treia. Cică unul de la SRI ar fi luat șpagă vreo două…
<— Partea a patra Episodul de azi este dedicat unui oraș rusesc care a reușit să mă surprindă plăcut: Kazan. Despre Kazan îmi povestea bunicul meu, făcuse prizonieratul de război acolo în deceniul cinci. Probabil că nu văzuse orașul sau, chiar dacă îl văzuse, avusese alte lucruri mai bune de făcut decât să stea să-l admire. Ca să vă faceți o idee pe unde vine, eu am schimbat trei avioane ca să ajung acolo, am plecat dimineața la 6 din Timișoara…
Prima nu-i chiar de râs. Bine, nici a doua, dacă ești ăla care o pățește… Dar na, văzute din afară, sunt amuzante. Hai să vi le zic! Tot de Crăciun, tot cam pe atunci, poate imediat după Revoluție, nu mai sunt sigur. Oricum, prea puțin important. Important e că porcii încă se mai tăiau, tranșau și, în prealabil, se creșteau pe lângă casa omului. Blocul, adică. Personajele primei povestiri, niște vecini, o familie destul de numeroasă și nu tocmai din…