Nu am stat să citesc prea multe despre Siria. Știu că e un președinte contestat. Știu că e un măcel generalizat acolo. Știu că lumea civilizată se întreabă de ce nu intervine nimeni, să-i pună capăt. Știu că lumea s-a împărțit și de data asta, fiind de o parte sau cealălaltă a conflictului. Știu că Bashar Assad e considerat un dictator… Știu că sunt voci care susțin că Al-Qa’ida (Al-Nasra, mai exact) sprijină contestatarii.

Nu știu cine are dreptate. Nu am știut asta nici în Egipt. Văd că și în Turcia încep violențele. Acolo, se pare că lucrurile stau pe dos. Autoritatea se îndreaptă înapoi către lumea din care Kemal Atatürk i-a scos acum un secol.

Încerc să nu iau partea nimănui. Nu sunt acolo (din fericire), deci nu pot să am pretenția că am o vedere de ansamblu din care să pot trage concluzii despre tabăra care are dreptatea de partea ei… Înclin, de fiecare dată, să empatizez cu demonstranții. Mi-e greu să cred că oamenii aleg să lupte (de la proteste și până la arme de foc) în alte condiții decât cele în care își văd libertatea îngrădită, într-un fel sau altul.

Acum, pot doar să sper că de aici (Turcia):

nu se va ajunge la imagini ca-n Siria…

Și nicio luptă, indifierent de cât de măreț e țelul ei, nu justifică fotografia de mai jos…

Fotografii via TheAtlantic.com