(Textul mi-a fost reclamat și dat jos de pe Facebook pentru „hate speech”, deși nu e altceva decât transpunerea în cuvinte a unor fapte probate, recunoscute internațional, chiar de autorități statale – SUA, țări ale UE, țări democratice, dar și foste republici sovietice. Nu mă miră asta, după ce am citit că mailurile parlamentarilor s-au umplut cu tot felul de amenințări legate de discursul lui Zelenski din Parlamentul României – astăzi, 4 aprilie. Știm ce bani s-au băgat de la Kremlin în social media pentru a genera un curent de opinie favorabil. Știm cum e cu libertatea de expresie în Rusia. Dacă în mesajul meu e ură, mă întreb sincer care e sentimentul responsabil pentru atrocitățile comise de soldații ruși în Ucraina. Am contestat decizia, însă nu mă aștept la minuni. Textul rămâne aici.

Istoria se repetă, de data aceasta chiar sub ochii noștri, dar nu numai că nu învățăm nimic din asta, mai rău, negăm faptele.)

Nu, nu e doar războiul lui putin. Nu, nu sunt manipulați oamenii. Acesta e, din păcate, poporul rus.

Nu i-a obligat nimeni pe soldați să tragă în plin în oameni. Au tras cu sete, cu dorința de a ucide, de a schilodi. De a face rău. Nu i-a obligat nimeni să tragă în case, în mașini, în blocuri. Au tras din dorința de a distruge. De a face rău. Nu i-a obligat nimeni, așa au simțit ei. Uitați-vă doar cum arată orașele, acolo nu au fost accidente. 

Dacă ascultați convorbirile dintre soldații ruși și soțiile lor din Rusia, convorbiri interceptate de ucrainieni, veți auzi cum sunt sfătuiți să fure tot ce găsesc. “A fura” poate nu e verbul corect. Rușii au tâlhărit, nu au furat. Tot ce au prins. Haine, bijuterii, telefoane, laptopuri, mașini. Lucruri pe care le-au luat ucigând înainte pe proprietarii de drept. Apoi căutați și știrile despre cum le trimit prin poștă acasă, în Rusia. Cum le vând prin piețe în Belarus. Conducător, armată și popor ce se cred aleșii lui Dumnezeu pe pământ. Ba chiar primesc binecuvântarea unei biserici ortodoxe pentru a înfăptui multe dintre păcatele din decalog. 

Aceasta e măreața armată eliberatoare rusă. Cu nimic mai prejos de armata sovietică eliberatoare. Soldații ruși de astăzi provin tot din familii ruse, ca și bunicii lor. Nu sunt produși prin știu eu ce tehnologie genetică. Sunt fiii unor mame. Sunt soți, sunt tați. Sunt oameni. Dar nu ca mine! Nu ca tine, cel care citești aceste rânduri. Noi doi nu am face niciodată ce fac ei. Sub nicio circumstanță.

Bunica îmi povestea despre România anilor ‘40, când armatele străine au trecut peste aceste locuri. Nemții erau mereu frezați, aranjați curați. Cizmele erau mereu impecabile, uniformele, la fel. Le dădeau copiilor ciocolată, bomboane. Rușii, în schimb, furau tot ce prindeau. Iar felul în care arătau nici măcar nu mai conta, că oricum umblau cu hainele furate. Chiar credeți că “Davai ceas, davai palton!” e o legendă urbană? Nici vorbă! E chiar un pic nuanțată povestea, rușii nu cereau, lua direct, cu forța. 

Toate națiile au evoluat în anii care au trecut de la acele vremuri. Una, însă, s-a încăpățânat să stea pe loc. Și, de ciudă că nu progresează, acum vrea să tragă și restul lumii înapoi. 

“Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba” mai are și azi putere de adevăr, dar cred că ar trebui să ajustăm un pic proverbul: “rusul își mai schimbă tiranul, dar năravul niciodată”. 

Nu, nu e doar războiul lui putin. E al unei lumi întregi. Rău contra bine. Întuneric contra lumină. Și să te întorci la a face “business as usual” cu cei care acum ucid, distrug, fură sălbatic și fără niciun fel de remușcare mi se pare ceva mult mai trist și mai nociv decât un pact cu diavolul. Nici măcar o vânzare a sufletului nu mai e…

Îl dăm pe gratis.