Ne-am obişnuit să îi înjurăm pe ăştia cu televiziunile comerciale pentru cantitatea de reclame pe care suntem nevoiţi să o asimilăm zi de zi. Da, ştiu, trebuie să trăiască şi televiziunile astea cumva, că nu-s pay-per-view. Nu asta mă deranjează. Nu sunt un adversar al publicităţii. Nu ratam nicio emisiune CulturePub pe M6, nici cele de pe RTL sau SAT1. Am fost o (singură) dată chiar şi la “Noaptea devoratorilor de Publicitate”, experienţă nerepetată doar din cauza calităţii proaste a proiecţiei. Am încă momente în care mai schimb pe câte un canal german sau italian, doar de dragul reclamelor.

La noi, reclamele sunt un dezastru! Sunt puţine cele care îţi rămân în cap prin idee, concept, imagine sau mesaj. Marea lor masă sunt nişte tâmpenii aruncate pe sticlă. Mesajul pare a fi: “Mi se rupe cum promovez, oricum se cumpără toate gunoaiele. Şi atunci de ce să ma zbat eu să fac ceva ieşit din comun?”

Bine… acum sunt şi eu absurd. Ce reclamă inteligentă poţi să faci la seminţe? Sau la berea la PET? Sau la vin imbuteliat în recipienţi de plastic de 5 litri?
Dar poţi să faci ceva mult mai bun la telefonie mobilă, la detergenţi, la iaurt şi la multe altele.

http://www.youtube.com/watch?v=mPCj2O5IJnw

Şi încă ceva, că nu mă pot abţine! În ultimul timp, blogosfera românească (cel puţin, cea pe care o urmăresc eu) ne-a livrat numai si numai reclame. Că-s nu ştiu ce ferestre, că au fost biscuiţi, că au fost baterii… Parcă eram în “EdTV”. Ba nu! În “The Truman Show“… Uitaţi-vă la film (dacă nu l-aţi văzut deja) şi o să înţelegeţi ce vreau să zic!

Lumea s-a supărat pe Mircea Meşter când a zis ce a zis. Dar mi-e că ar trebui să fim mai atenţi la ce punem pe hârtie. Mă rog, pe blog.