Matematică am făcut din clasa întâi până în anul al doilea de facultate. Vreo 14 ani, dacă stai să-i numeri. Și dacă mai adaug Statistica și Probabilitățile, făcute în anii terminali, pot spune că am făcut matematică pe toată perioada studiilor mele. O proprietate a triunghiului pe care nu am uitat-o niciodată venea dinspre geometrie (e partea din matematică pe care am îndrăgit-o cu adevărat): În orice triunghi, suma măsurilor unghiurilor interne este de 180°. Afirmația de mai sus este corectă, ați spune. Ei bine, nu e. Adică e corectă, dar nu în orice condiții. Mai lipsește ceva… Proprietatea e adevărată doar în condițiile geometriei euclidiene.

Geometria sferică vine și contrazice tot ce știam eu… suma unghiurilor interioare ale triunghiurilor sferice este mai mare de 180°.

Șaisprezece ani de matematică (inclusiv un an de astronomie în liceu) și nu m-am gândit că o foarte simplă demonstrație a contrariului e atât de aproape, chiar sub picioarele noastre: Globul Pământesc.

Și asta nu e tot; multe alte teoreme ale geometriei euclidiene sunt nule când vine vorba de geometria sferică. Două drepte paralele se întâlnesc la infinit, nu? Ia gândiți-vă… liniile imaginare care definesc longitudinea sunt paralele la Ecuator conform axiomelor geometriei plane (unghiurile coresponedente formate cu secanta – Ecuatorul, în acest caz – sunt congruente). Dar ele se întâlnesc de două ori: la Polul Nord și la Polul Sud.

Mi-am adus aminte de toate astea citind un articol la Camil pe blog.

Bine… articolul ăsta e mai puțin despre matematică și mai mult despre altceva. Limitarea gândirii e evidentă, atât timp cât unele lucruri, deși evidente și prezente în jurul nostru, ne scapă percepției pentru simplul motiv că n-am mers mai departe cu procesul cognitiv. Ne aruncăm în afirmații bazate pe jumătăți de măsură. Semidoctismul și, uneori, sfertodoctismul sunt noile religii…

Sursa foto: wikipedia.