Nu țin minte prea bine dacă au fost moțiuni de cenzură atunci când FSN/FDSR/PDSR/PSD conducea țara.

Știu doar că erau masive proteste în stradă. Mii, zeci de mii de oameni contestau în orașele mari, zile la rând. Societate civilă, oameni de cultură, jurnaliști aveau motive să se considere persecutați. Minerii se plimbau prin capitală ca prin mina lor. IMGB făcea ordine. Jandarmii făceau uz de gazele lacrimogene sau paralizante, trimițându-le direct în plămânii demonstranților, prin stern. Baronii locali făceau legea prin județe, progeniturile lor băteau polițisti, dădeau … la tot cartierul. Televiziune Română, singura care ajungea peste tot în țară, nu transmitea demonstrațiile pe motiv de ceață. Guvernul organiza alegerile ignorând complet toate organizațiile independente și observatorii. Fraudele, deși  masive, nu puteau fi demonstrate.

Nevoia de schimbare era evidentă. Europa ne pusese la colț, după ce cu doar câteva luni înainte ne deschisese larg brațele. România pierdea teren, pierdea timp… Noi, toți, pierdeam. Dar o schimbare era văzută ca o încercare de destabilizare a țării. Așa zicea Ion Iliescu, zâmbind diabolic și folosind expresii care au ajuns celebre.

Astăzi, Iliescu ar trebui să fie mândru de urmașii lui. Nu numai că scopul (deținerea puterii înaintea alegerilor locale) scuză mijloacele, dar au reușit să îi păcălească și pe cei din singurul partid cu nume din România să le fie colegi.  Acum nu-i vorba de destabilizare. Nu. Acum vin ei să salveze țara. Și dacă stau să mă gândesc… adevărul e că nici măcar nu o destabilizează. Viața merge mai departe. Iar „dublul standard” e politica pefectă pentru Frontul Salvării Naționale.

Dar nu pot să îmi dau seama cine se mai se bucură pentru o așa victorie…

Să-i ascultați pe cei de la Timpuri Noi. Aveau (pe atunci) toate motivele să fie furioși… Și dezamăgiți.

„Azi serbăm iar victoria
Și îndoiala se ascunde în gând
Azi serbăm iar victoria
Moralul e un struț cu capul in pământ…”