Atunci când nedreptăți se întâmplă, poate suntem departe de ele și nu le vedem. Apoi sunt lângă noi. Și întoarcem capul, că e mai ușor așa. Și tăcem, să nu ni se audă vocea, când multe alte voci strigă altfel decât noi. Apoi, când nedreptățile devin crime, ne închidem în casă, tragem bine draperiile, lăsăm jaluzelele, sperând să nu auzim glasurile care, încet, se sting, acoperite de pumni, bocanci sau altceva… Asta facem noi. Dar poate că alții, oameni pe care îi cunoaștem,…
<— Partea a patra Episodul de azi este dedicat unui oraș rusesc care a reușit să mă surprindă plăcut: Kazan. Despre Kazan îmi povestea bunicul meu, făcuse prizonieratul de război acolo în deceniul cinci. Probabil că nu văzuse orașul sau, chiar dacă îl văzuse, avusese alte lucruri mai bune de făcut decât să stea să-l admire. Ca să vă faceți o idee pe unde vine, eu am schimbat trei avioane ca să ajung acolo, am plecat dimineața la 6 din Timișoara…
<—Partea 1 Stațiile de metrou sunt mândria moscoviților. Sunt considerate opere de artă, deși sunt de un kitsch înfiorător. Proletcultism, cultul personalității, ce vreți voi, dar artă nu poți să numești ceea ce vezi în stațiile alea! Nici măcar arhitectură… Excepție fac stațiile noi, care arată extraordinar. Dar geniul constructorilor nu se vede în stații, ci felul în care sunt legate acestea. Și cum e condus întregul sistem. Început de Stalin în 1935, liniile s-au extins cam până la nivelul autostrăzilor…
Ante scriptum La trei ani de zile de la prima mea vizită în Rusia, după aproape douăzeci de deplasări în țara care poate cuprinde lejer mai multe continente pe teritoriul ei, după ce am văzut-o în aproape toate felurile posibile, de la amețitorul „Moscow City”, până la pierdutul în trecut Chistopol, orașe de la cincisprezece milioane de locuitori până la cătune aprope moarte, am zis să pun, în mai multe episoade, această experiență. Articolele care vor urma nu sunt, sub nicio…
Aproape întotdeauna țin cu cei mai slabi. Cu cei care nu prea au nicio șansă de câștig. Și nu vorbesc doar de sport aici. Vorbesc despre viață. O fi vreun soi de comunism? Mă îndoiesc, știindu-mă cât de pornit sunt împotriva unei astfel de orânduiri… Oricum, cauza e prea puțin importantă aici. I-am admirat pe polonezi pentru Solidarność. Pe cehi, pe berlinezii din Berlinul Oriental. Pe tibetani, când am aflat de drama lor. Pe cei din Țările Baltice. Și am fost…
Săptămâna asta am avut treabă în Germania. Landul Hesse (Hessen), zona metropolitană Frankfurt. Nu-i prima dată când ajung acolo și nici nu m-a lovit vreo epifanie, doar că n-am apucat să scriu despre ceea ce urmează, deși o realizasem de ceva timp. Nivelul de civilizație al unei nații nu este dat de modul în care arată marile orașe. Și nici măcar orașele, în general. Și nici măcar de numărul de kilometri de autostradă. Ci de felul în care arată cel…
Ca să n-o mai lungim prea mult, numiți doi câștigători ai Eurovision din 1995 până în prezent. Eu reușesc să-mi amintesc doar doi: Dana International și Lordi. Și, probabil, o să o/îl țin minte și pe Conchita. Uitându-mă pe lista aia din link, nici măcar citindu-le numele, nu le pot asocia cu o imagine/piesă… Doar că Dana International chiar mi-a plăcut cum a cântat. Și încă îmi place. Ea și ABBA. Atât.