Am avut, inca din 1990, simpatii si antipatii politice. Si, daca cei pe care i-am simpatizat si votat de-a lungul istoriei post-decembriste au reusit sa ma si dezamageasca , cei pe care i-am detestat de la inceput, nu m-au facut niciodata sa-mi schimb parerea.  Am ramas consecvent in a-i contesta si a-i detesta tot timpul si asta numai si numai datorita lor! In orice cuvant de-al lor n-am descoperit vreodata altceva decat propaganda ieftina.

Acum, ma uit la stiri si vad ca si acolo sus, la nivelul aliantelor, nimic nu e batut in cuie.  Adica A+B devine usor A+C  iar B, din aliat devine inamic. Iar pentru C,  pe dos…

Dar daca aliantele se fac si desfac atat de usor… oare cat de greu le vine celor din televiziune sau presa, angajati ai unor patroni cu aceleasi trairi in plan politic ca si mine (like/dislike), sa se adapteze noilor schimbari? Cum naiba sa zici de rau de unul pe care, pana acum l-ai pupat pana l-ai albit, doar pentru ca seful tau s-a suparat, si-a luat jucariile si a plecat din alianta? Eh… eu cred ca e simplu. Tare simplu. E vorba doar de antrenament. Rutina a facut ca limba sa-si piarda orice sensibilitate, asa ca posesorul ei va putea sa scuipe, sa linga, sa scuipe, sa linga la nesfarsit.

Pacat ca nu isi da seama ca o face degeaba. Auditoriul lui a inchis, de mult timp, televizorul.

Sursa foto: aici.