<— Partea a treia Nu am vorbit prea mult despre oameni. Asta și pentru că, în afara serviciului, am interacționat foarte puțin cu localnicii. Cei cu care lucrez, well… Despre ei nu vreau să vorbesc aici, e o relație pe care trebuie să o am și pe mai departe. Chiar dacă nu vor ajunge aici, pe blogul meu, vreodată. Ei rămân în afara acestor pagini, cu bune și cu rele. Hai să-i luăm pe rând… Vameșii. De ei cred că am…
<— Partea a doua Orașele pe care le-am văzut până acum au ceva în comun: muzee interesante. Dacă mă așteptam să fie așa în cazul capitalei (și aici, din cauza lipsei timpului, am văzut probabil sub o zecime din ceea ce s-ar fi putut vizita), m-am mirat să descopăr că și orașe din provincie stau bine la capitolul ăsta. Prețul, după ce te-ai plimbat cât de cât prin Europa și ai intrat în muzeele de pe lista aia „must see”,…
<—Partea 1 Stațiile de metrou sunt mândria moscoviților. Sunt considerate opere de artă, deși sunt de un kitsch înfiorător. Proletcultism, cultul personalității, ce vreți voi, dar artă nu poți să numești ceea ce vezi în stațiile alea! Nici măcar arhitectură… Excepție fac stațiile noi, care arată extraordinar. Dar geniul constructorilor nu se vede în stații, ci felul în care sunt legate acestea. Și cum e condus întregul sistem. Început de Stalin în 1935, liniile s-au extins cam până la nivelul autostrăzilor…
Ante scriptum La trei ani de zile de la prima mea vizită în Rusia, după aproape douăzeci de deplasări în țara care poate cuprinde lejer mai multe continente pe teritoriul ei, după ce am văzut-o în aproape toate felurile posibile, de la amețitorul „Moscow City”, până la pierdutul în trecut Chistopol, orașe de la cincisprezece milioane de locuitori până la cătune aprope moarte, am zis să pun, în mai multe episoade, această experiență. Articolele care vor urma nu sunt, sub nicio…
Săptămâna asta am avut treabă în Germania. Landul Hesse (Hessen), zona metropolitană Frankfurt. Nu-i prima dată când ajung acolo și nici nu m-a lovit vreo epifanie, doar că n-am apucat să scriu despre ceea ce urmează, deși o realizasem de ceva timp. Nivelul de civilizație al unei nații nu este dat de modul în care arată marile orașe. Și nici măcar orașele, în general. Și nici măcar de numărul de kilometri de autostradă. Ci de felul în care arată cel…
Topicul zilei, văd… Bine, Ovidiu are dreptate, nu despre asta vreau să vorbesc. Ci despre cum nu mă prind eu care-i logica/regula în toată povestea asta cu numele orașelor de prin alte țări. Și nu doar în limba română, cam peste tot. Cred că excepție fac doar slavii (și doar cei care scriu cu caractere chirilice), făcând direct transpunerea fonetică din limba originală. Dar nici aici nu sunt sută la sută sigur că se respectă regula. Poate cineva să îmi explice…
Peste optzeci și cinci la sută dintre știrile peste care îmi arunc ochii sunt negative. Sau poate e prea mult spus „negative”. Unele au o doză involuntară de umor. Umor amar. Trist. Iar rândul de mai sus e cea mai bună justificare să arăți cu degetul. „Băi, ce proști sunt ăia!”, „Ia uită-te la fraierii ăștia!, „Ce țărani!”, „Țiganul, tot țigan!”… Și am reprodus (relativ) doar eufemismele. Apoi apare sentimentul ăla de superioriate: „Eu nu sunt așa, pfuai, păi eu sunt…