Da și nu

Da și nu

mem17Am citit ieri un articol pe „Amar de zi” și, inițial, am fost pe punctul să dau dreptate acestui punct de vedere. Guvernul României greșește imens impunând taxe (de mediu sau oricum s-ar numi) pe care contribuabilii nu au cum să le achite, împingându-i spre evaziune fiscală.

Dar am stat și m-am gândit la o realitate: câți prieteni am eu cu mașini înmatriculate în Bulgaria? Niciunul. Câți cunoscuți am cu astfel de mașini? Răspuns identic. Câte mașini cu numere bulgărești sunt în parcarea blocului meu? Idem. Câte sunt în parcarea companiei pentru care lucrez? Zero! Și sunt convins că, și în cazul vostru, cifrele sunt apropiate…

S-ar putea ca acest statu-quo să țină de faptul că Timișoara e destul de departe de granița de sud a României, pentru că nici în oraș nu vezi prea multe… Nu vreau să fac pe deșteptul și să afirm că bănățenii ar fi mai buni cetățeni, că știu că nu-i așa. Nici că lumea ar avea mai mulți bani pe aici, în condițiile în care n-avem nici pe departe nivelul de salarizare din București. Probabil că prima explicație e cea mai bună, suntem prea departe de Bulgaria. (A, ca și paradox: zona Banatului are sate întregi de bulgari în care încă se mai vorbește acceali limbă ca și la sud de Dunăre.)

Dar realizez că problema e alta aici. Mașinile înmatriculate în Bulgaria au un anumit tip de proprietar. E vorba de un tip pe care eu îl detest din tot sufletul: „combinatorul” (Șefu’, nu facem și noi o combinație, ceva?), descurcărețul, șmecherașul de România. E acel tip de cetățean care ne face de râs și prin Europa, asta când nu-i păcălește pe străinii care vin la noi. E tipul acela care, indiferent de guvernanți, vă fi mereu nemulțumit de lege și, în consecință, o încalcă, o evită, o păcălește – aici și aiurea). Apoi îi înjură copios pe cei care au dat-o.

Nu mă leg de starea jalnică a mașinilor – în imaginea de mai sus, BMW-ul pare a fi foarte nou – sunt mult mai multe „rulete rusești” pe șoselele de la noi, dacă vorbim de valori absolute. Nici de poluare – uitați-vă la camioanele românești ce scot pe țeavă de eșapament. Mă leg de o altă mare problemă: indiferența față de restul celor cu care împart drumurile.

Și sunt convins că acest comportament nu se limitează doar la înmatricularea mașinilor. Sunt convins că-ți va râde în față după un accident: „Descurcă-te!”. Ai ce să îi faci? Nu, nu prea…

În aceste condiții, nu m-ar deranja absolut deloc să-și facă actele în Bulgaria. Ba le-aș mai da o idee: mutați-vă de tot acolo! Că poate n-au destui cocalari, reîmprospătați rasa… Și dacă nu se decid ei, poate n-ar strica o lege care să-i ajute să o facă. Nu-s un mare prieten al actualului guvern, dar le-aș da o mare bilă albă pentru o astfel de lege.

Hulim țiganii pentru toate relele pe care le fac (și o facem pe bună dreptate).  Cu toate acestea, mașinile lor nu-s înmatriculate în Bulgaria… Și nici n-aș vrea să generalizez, dar prea des îi văd pe la știri. Și doar într-un context negativ!

Dar poate sunt manipulat, mai știi?

Sursa foto: aici.

3 thoughts on “Da și nu

  1. Nu cred ca se pierde foarte mult prin mutarea cetatenilor cu acte in Bulgaria. Asta inseamna ca isi platesc acolo taxe si impozite dar si ca nu vor mai avea aici drepturi. Din cate stiu eu acum nu ma pot duce la Szeged si sa cer tratament medical – eventual doar de urgenta – si cu siguranta nu pot cere pensie de acolo.
    In plus cel care isi inmatriculeaza in Bulgaria masina inseamna ca nu are finantele necesare cumpararii unei masini noi. Ba chiar e posibil sa lucreze la negru.

  2. In Bucuresti sunt foarte multe masini inmatriculate pe Bg. II urasc, sincer sa fiu, pentru ca n-au asigurari si majoritatea conduc ca porcii, cu vteza si fara sa le pese de ceilalti. Cred c mafia e deja destul de mare sa mai poata face ceva cu efecte in practica!

  3. @Haivas: am văzut că și autoritățile bulgare vor să le bage bețe în roate. Poate n-ar strica o colaborare pe tema asta între guverne.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *