Doar ce imi facusem buletinul – nu existau pe atunci nici carti de identitate si nici permisele de conducere nu erau din plastic – cand primele alegeri libere din Romania aduceau la vot aproape toata populatia cu acest drept. Imi amintesc ca erau cozi imense in fata sectiilor de votare. Propaganda de partid si manipularea unor oameni care nu reuseau sa distinga adevarul de minciuna, pentru ca nu aveau unde sa le gaseasca in acele vremuri, ne-au adus doi si apoi inca patru ani de regres. N-as vrea sa fiu negativist si sa zic ca tot ce s-a intamplat in acei ani a fost rau. Dar a fost un start gresit, iar cei ce ne conduceau au participat (si nu mi-e teama sa o spun) cu rea credinta la toata aceasta izolare pe plan international.
Fiecare intrecere electorala de dupa aceea a fost caracterizata de acordarea unui vot negativ fostilor guvernanti. Iar alternanta putere/opozitie n-a avut niciodata cauzalitate bazata pe doctrine politice. Nu, pur si simplu, lumea a votat importriva celorlalti. Si cu speranta ca cei care vin vor fura mai putin.
Un vot dat ca o pedeapsa.

Am trecut de granita celor douazeci de ani pe care a vazut-o Silviu Brucan. Poate singurul adevar al acestor ani. Urmeaza, la anul, alte alegeri. Sunt convins ca, si daca romanii si-ar dori sa voteze, pentru prima data, un program politic fara populisme, fara promisiuni aruncate de dragul unor voturi n-ar putea sa o faca.

Pentru ca nu exista.