Peninsula Coreea, sfârșitul anului 1950.

În plină ofensivă a Armatei Eliberării Poporului, mascată sub numele de Chinese People’s Volunteer Army, forțele Națiunilor Unite (mai precis, cele ale Statelor Unite) erau ca și înfrânte. Retrase mult dincolo de paralela 38,  puteau să considere că acel capăt de lume e o cauză pierdută și să se gândească la logistica retragerii din peninsulă.

Însă, când totul părea pierdut, un stupid accident de mașină a schimbat soarta istoriei. Generalul Walton H. Walker moare după ce Jeep-ul său se izbește de un camion civil, cu două zile înainte de Crăciunul acelui an. Este înlocuit de General Matthew Ridgway, un alt erou al World War II. Susținut de Douglas MacArthur, Ridgway reușește miracolul la care nimeni nu se mai aștepta. Ajutat și de prostul management al armatei chineze, de eforturile sporite pentru a aduce soldaților hrană și haine de iarnă, dar nu în ultimul rând de carismă, Generalul reușește să repună pe picioare armata americană.

Paradoxal, deși de aceeași parte, MacArthur nu vede cu ochi buni acest succes al armelor clasice, dar mai ales decizia lui Ridgway de a nu merge mai departe spre China comunistă, țară asupra căreia ar fi vrut să arunce câteva bombe atomice. Dar influența lui este în scădere, iar în final Matthew “Old Iron Tits” Ridgway devine comandatul întregii armate a Națiunilor Unite.

Istoria nu se face cu “ce ar fi fost dacă”, așa că nu are sens să încerc să emit ipoteze. Dar îmi ajunge să mă uit la cele doua state coreene că să îmi dau seama care ar fi fost soarta sudului, dacă un accident nu i-ar fi pus capăt vieții (și implicit carierei) lui Walker. Cu siguranță, n-am mai fi avut motive să stăm să analizăm care smartphone e mai bun: Samsung sau Apple? Pentru că primul n-ar mai fi existat.

De data asta, accidentul nu a fost tragic. A fost benefic.

Chiar așa, îmi puteți spune un singur nume (brand) nord coreean, în afara de morbidul “Kim”?

Sursa foto: aici.