“Das Dritte Reich” – acela de o mie de ani visat de Hitler s-a stins în 1945. Dictatorul nu i-a supraviețuit. Au murit împreună în acel aprilie 1945; aprilie care, odată cu moartea lui Hitler a adus și sfârșitul razboiului. Amândoi (creator și creație) erau deja în metastază…

Germania a fost ruptă în două. Inițial în patru, dar pană la urmă au fost destul de înțelepți să o lase (de fapt, n-au avut ce face mai mult) în două. Estului i s-a răpit orice șansă. Tancurile rusești rămase acolo au fost garantul trist al acestui furt. Poporul german, lovit inițial de o extremă, era complet îngenunchiat de o alta. Sârma ghimpată, ziduri, gloanțe. Moartea era pedeapsa normală pentru speranță.

În vest, speranța a supraviețuit. O țară complet distrusă renăștea prin banii celor care o învinseseră (niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat așa ceva, ca învinsul să primească ajutor de la învingător – vezi rezultatul deceniilor în care Estul Europei a plătit tribut Uniunii Sovietice ca și despăgubiri de război) și, la fel ca în est, prin speranța oamenilor. Speranță în schimbul căreia au primit mâini întinse să-i sprijine.

 George Marshall

Nu o să intru în prea multe amănunte de natură politică sau istorică. Au trecut aproape cinci decenii… așa cum au trecut. Republica Federală Germania (din 1949) a devenit una dintre puterile europene și ale lumii. Una dintre puterile recunoscute nu datorită forței armate. La fel ca un al mare învins, Imperiul Nipon, RFG a reușit nu doar să supraviețuiască, ci și să domine. Și nimănui nu îi mai este frică de ea. Și nu de ieri, de azi… Germania Federală era tărâmul visat de mulți dintre români înainte de ’89. Cred că lumea visa la Germania ca țară de adopție mai mult decât la țara tuturor posibilităților, SUA.

După reunificarea celor două state germane în 1990, nimeni nu cred că s-a mai îndoit că vom avea un lider incontestabil în Europa. Nu avea nimeni dubii nici înainte, dar așa a fost evident. Din 1990 până în prezent, Germania nu a făcut altceva decât să crească. Nu neapărat în frontiere, ele au rămas aceleași. Dar numele germane sunt atât de cunoscute peste tot în lume încât au devenit un simbol. Acela al calității. Al perfecțiunii.

Oare nu se răsucesc în morminte liderii sovietici (aia care n-au fost incinerați) atunci când văd că pentru ruși nu există mașină mai bună decât una germană? Că o fi ea Audi, Mercedes-Benz, BMW, Volkswagen… Până și „banalul” Opel devine obiectul adorației rușilor, mai ales dacă-i vreun GTC. Cum se simt când angajații cei mai buni fug, din ponositele fabrici sovietice, în mult mai confortabilele companii germane? Cum se simt când, în Piața Roșie, mausolelul lui Lenin e luminat de proiectoare fabricate de nemți? Cum se simt când jumătate din reclame sunt făcute firmelor germane. Siemens, Puma, Adidas, SAP sau mai știu eu ce marcă… Cum se simt când cea mai băută bere e cea germană? Cum se simt când nemții cuceresc nu doar bucățile de pământ pe care își ridică uzinele, dar și simpatia celor peste care au venit?

Cum se simt când oamenii pe care i-au îndoctrinat decenii la rând cu idioțenii despre cât de decăzuți sunt nemții (capitaliștii, în general, dar nemții în special), realizează că ar fi fost mai bine să fie cuceriți de nemți în Cel De-al Doilea Război Mondial?

Cât de trist trebuie să fie să realizezi ești învins de o țară care nici măcar armată nu a avut atât de mult timp? Cât de trist trebuie să fie să realizezi că cei pe care ai vrut să-i distrugi complet (și fizic) și aproape ai reușit, vin acum și îți demonstrează că tu ești cel înfrânt?

Germania a cucerit Rusia. De data asta, nici măcar Generalul Iarnă nu a mai putut face nimic: Germania a venit echipată cu pneuri pentru sezonul rece. Fabricate în Rusia, dar într-o companie germană.

Al Patrulea Reich a venit. Dacă a ajuns și în Rusia, acest lucru e de necontestat. Hitler nu a greșit, Germania a cucerit Europa. Doar că a facut-o fără să ridice o mână. Nici măcar vocea… Ba chiar mai mult, sunt rugați să vină.

„Das Vierte Riech” e aici. Și ar cam fi cazul să rămână.

Sursa foto: aici, aici și aici