Deceniile patru-cinci, secolul trecut. Europa se vedea ruptă în două între două țări dintre care cu greu ai fi putut să alegi una. Oriunde te-ai fi dus, nimeni nu ți-ar fi garantat că peste câțiva ani o să mai exiști pe hartă ca stat independent. Polonia dispărea din nou, pentru a nu știu câta oară. Austria devenea o provincie atașată Germaniei, Cehia la fel… Vaterland-ul creștea pe zi ce trece, lebensraum înseamnă ceva mai mult decât un apartament. Uniunea Sovietică a „aparat” Țările Baltice de dușmanul cu care doar ce împărțise Polonia, ne-a somat pe noi să le dăm Bucovina și Basarabia, măcelărea fără noimă ucrainieni, dar și alte popoare. Totul din poziția de țară neutră.

„Soluția finală”, deși nescrisă, prindea valoare de lege.

De o parte sau de alta, nicio țară ocupată nu a ridicat vocea și nici privirea din pământ. Sau a colaborat cu ocupantul, aruncând în lagăre sau direct în groapa de comună milioane de oameni. Și nu e vorba doar despre evrei…

Aproape toate… Pentru că există o excepție: Danemarca.

Invadată în aprilie 1940 de către Germania, în ciuda pactului de neagresiune și cu aceași scuză ca cea a URSS, în doar două ore, dar cu nici 20 de victime, Danemarca a avut parte de o altfel de ocupație. Hitler nu a dorit o mână dură și zdrobitoare a oricărei rezostențe ca în Polonia (niciun oraș danez nu a fost bombardat), dar nici nu a vrut să ignore problema evreiască din această țară. Obligativitatea purtării stelei evreiești a fost impusă și în Danemarca. Doar că…

 „The legend says that when the Germans ordered Jews in occupied Denmark to identify themselves by wearing armbands with yellow stars, King Christian X of Denmark and non-Jewish Danes thwarted the order by donning the armbands themselves. A popular version of the legend has King Christian sporting an armband as he makes his daily morning horseback ride through the streets of Copenhagen, explaining to citizens that he wears the Star of David as a demonstration of the principal that all Danes are equal. And non-Jewish Danes respond to their king’s example by wearing the armband as well, thus preventing the Germans from identifying Jewish citizens and rendering the order ineffective.” (Sursă citat: aici)

7100 dintre cei aproximativ 7500 de evrei au scăpat de lagărele de concentrare sau exterminare naziste. In noaptea raidului care ar fi trebuit sa ducă la capturarea acestora, populația civila făcând tot ce i-a stat în putință, prin orice mijloace, să-i trimită într-o țară mai sigură, Suedia.  Nici cei capturați nu au avut parte de un tratamet identic cu cel aplicat evreilor polonezi sau maghiari.

Vă recomand două articole despre acele momente: Rescue of the Danish Jew și Danish Resistance during the Holocaust.

Eu am aflat întâmplator despre curajul, toleranța și compasiunea danezilor din cartea lui Laurence Rees – Auschwitz: The Nazis & the ‘Final Solution’.

Sunt momente din istoria recentă despre care ar trebui să știm. Sunt exemple demne de urmat, exemple ale unor popoare care au știut cum să treacă peste timpuri oribile fără să-și mânjească mâinile cu sânge nevinovat și care pot astăzi să privească trecutul fără să le fie rușine. Iar noi trebuie să ne reamintim că orice popor e făcut din indivizi. Din oameni. Din oameni ca și noi. Nu e nimic mistic, nu e nimic supranatural. E vorba doar de acțiunile fiecaruia dintre noi.

Dar noi… Noi nici măcar prezentul nu avem curajul să-l privim.

Sursa foto: aici.