Mă uitam acum două zile la Valkyrie și mi-am dat seama că, dincolo de câteva rânduri citite în fugă despre Claus von Stauffenberg și despre încercarea lui de a-l asasina pe Adolf Hitler, nu știam mare lucru. Habar n-aveam de amploarea și de ramificațiile acestei conspirații… Foarte interesant filmul, la fel de interesant și adevărul istoric (sau multiplele interpretări/puncte de vedere ale acestui moment pe care le-am găsit cu ajutorul world-wide-web). A, și poate că ar trebui menționat că n-a fost singura încercare de eliminare a conducătorului nazist… au mai fost. Unele chiar atentate în toată regula. Într-una dintre cele mai crunte dictaturi ale istoriei pe care o cunoaștem, au existat oameni care au îndrăznit să se ridice, să ridice pumnul și să moară. Poate nu neapărat pentru libertate sau o cauză nobilă, ci pentru simplul motiv că nu mai putea fi martorii unor crime atât de absurde…

Am selectat doar încercările de după izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial… Și mă voi referi doar la ultimul atentat, cel al colonelului von Stauffenberg. Ce ar fi însemnat dacă ar fi fost unul reușit.

Era 20 iulie. Războiul era deja pierdut pentru Reichul German. Trupele aliate trecuseră de D-Day și debarcaseră în Normandia. Rușii aproape eliberaseră vastul teritoriu al URSS, dar Europa continentală era încă (cu mici excepții) sub ocupație nazistă. Logic, și România era încă de partea Germaniei. Dar vorbim de aproape un an de război. Nu putem fi siguri că războiul s-ar fi încheiat imediat după moartea lui Hitler (așa cum nu s-a întâmplat nici în 1945). Și poate nu din cauza nemților. Dar sute de mii, poate milioane de vieți ar fi fost salvate. Cu siguranță. Lagărele de concentrare/exterminare n-ar mai fi funcționat până în 1945. Iată cum a arătat realitatea post-Rastenburg.

„July 25, 1944: Anglo-American forces break out of Normandy

August 1, 1944: Warsaw Polish uprising begins

August 15, 1944: Allied forces land in southern France

August 25, 1944: Liberation of Paris

December 16, 1944: Battle of the Bulge

January 12, 1945: Soviet winter offensive

January 18, 1945: Death march of nearly 60,000 prisoners from the Auschwitz camp system in southern Poland

January 25, 1945: Death march of nearly 50,000 prisoners from theStutthof camp system in northern Poland

January 27, 1945: Soviet troops liberate the Auschwitz camp complex

March 7, 1945: U.S. troops cross the Rhine River at Remagen

April 16, 1945: The Soviets launch their final offensive, encircling Berlin

April 29, 1945: American forces liberate the Dachau concentration camp

April 30, 1945: Adolf Hitler commits suicide

May 7, 1945: Germany surrenders to the western Allies

May 9, 1945: Germany surrenders to the Soviets”

 (Sursa: Holocaust Enciclopedia)

Și nici bombardamentele aliate asupra orașelor germane. Și nici valul de crime dezlănțuit de Armata Roșie în estul și centrul Europei, până atunci dușman. Și nici răzbunarea sălbatică îndurată de civilii acelor zone…

La fel de bine, moartea lui ar fi putut să fie inutilă. Hitler era înconjurat de o grămadă de „nomenclaturiști”. Oricare dintre ei ar fi pierdut prea mult, dacă Germania nazistă ar fi încetat să mai existe. Erau politicieni care ajunseseră să comande armate, poliții secrete, organizații paramilitare extrem de bine instruite. Erau politicieni care făcuseră averi imense de pe urma războiului și care nu aveau nici cel mai mic interes să-i pună capăt.

Și apoi îmi aduc aminte de un articol citit acum vreo lună… Dacă Hitler (ținta preferată a oricui s-ar întoarce în timp) nu e cel mai rău lucru care i s-a întâmplat omenirii? Dacă facem o simplă analiză bazându-ne pe matematică, pe numere, descoperim că liderii comuniști din Asia sunt, de departe, printre cei mai sângeroși tirani. Ei au ucis fără să fie stare de război. Nici Africa nu e prea departe. Probabil că nici America Latină nu-i o zonă mai binecuvântată.

Oare n-ar fi mai bine să elimini un ideolog, un teoritician, unul care dă naștere, prin gândire și scris, unor  criminali ca Mao, Hitler sau Stalin? Imaginați-vă ce ar fi fost Stalin fără Lenin? Fără Marx, Engels… Imaginați-vă cum ar fi fost lumea fără nefericitul experiment național-socialist. Sau comunist. Fără inchiziție. Fără creștinism sau fără mahomedanism (știu, intru pe un teren minat, dar să nu uităm câți morți rămâneau pe câmpurile de luptă după Cruciade sau după incursiunile otomane în Europa).

Dacă ar fi să poți să te întorci în timp și să elimini un singur om (prin orice mijloc, nu neapărat să-l ucizi, poate doar să împiedici apariția lui, prin simpla interpunere între părinți în momentul în care aceștia s-ar fi înâlnit pentru prima), dacă ar fi să ai șansa asta și să faci să dispară un singur personaj din istorie, cui nu i-ai acorda șansa să existe?

O să închei cu o nostalgie… Îmi aduc aminte ce îmi spunea profesorul meu de istorie din școala gimnazială, „autorul moral” al pasiunii mele pentru istorie și pentru cea a ultimului secol, în special: istoria e atât de frumoasă pentru că îți permite să te întorci în trecut și să te joci la nesfârșit cu iterații, dar toată joaca asta nu va schimba nici măcar o secundă din prezent. 

(Sursa foto: Wikipedia)