Când eram mic, podul ăsta era un adevărat magnet pentru mine. De fiecare dată când treceam peste el, îl admiram ca pe o operă de artă. Cumva îl asociam cu La Tour Eiffel. Poate și pentru că arăta atât de… brut. Doar oțel. L-am trecut de câteva ori și pe jos. Zona era tare pitorească, peste Jiu era un mic parc de distracții, în afara celui din Parcul Central și mici pâlcuri de păduri… Acum e doar beton. Noroc cu lacul de acumulare, mai schimbă un pic peisajul

Construit în trei ani (1894-1897) după planurile a doi francezi (poate de aici și asemănarea cu turnul parizian), Podul Jiului a fost scena unei lupte din timpul Primului Război Mondial. Armata germană nu a reușit să-l treacă și nici să cucerească orașul Tîrgu-Jiu. Momentul a fost marcat printr-o placă memorială și, mai târziu, prin două tunuri.

Podul a fost folosit exact atât cât au specificat constructorii – 100 de ani. Chiar înainte de a expira veacul, Primăria a primit o notă din partea constructorului prin care era anunțată atingerea acestei limite. N-a fost scos complet din uz, a fost mutat la jumătate de kilometru în amonte, fiind în prezent un punct de atracție al Parcului Central din Tîrgu Jiu, nedespărțit de adevăratele comori ale orașului, sculpturile lui Brâncuși.

Și pentru că turismul în Gorj nu prea e o prioritate (din păcate) și informația despre ce puteți să vedeți acolo e destul de rară, vă recomand un blog pe care l-am descoperit întâmplător, căutând imagini cu podul. Nu e nicio reclamă, e doar un gest de normalitate.

Sursa foto: aici și aici.