Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Profit & Loss

Ascultam la RFI un fel de „revista presei”. Nimic de comentat despre Radio France International, au contraire, cred că e cel mai bun post de radio pe care-l prind aici – evident, din FM. Nu mai știu ce ziar era lecturat, e și nu prea e important. Dar să închid paranteza. So… Discuția era despre profitul realizat de companiile românești versus companiile cu capital străin. Și concluzia era că primul surclasa pe cel de-al doilea. Doar că referirea era făcută doar la valoarea absolută. Un număr. Atât. Și aici intervin nuanțele.   1) Domeniul de activitate. E evident că o companie din servicii, indiferent de originea deținătorului, va avea un profit mai mare decât un producător industrial. Valori relative, dar însumând, se adună. Câte companii de servicii cu capital străin (fără telecom/software/call&competence center) știți în România? Știți cum merg treburile în turism? Hoteluri ocupate pe sfert, dar care apar în acte 100% pline. Da, 16% e un procent bun de pierdere la spălarea banilor. 2) Investițiile. Orice companie care are o viziune pe termen lung lasă deoparte profitul obținut de azi pe mâine în favoarea unor investiții care să-i optimizeze (profitul maxim nu e un scop în sine, agentul economic ar trebui să se orienteze către profitul optim, spune manualul de Economie Politică, chiar și ăla din liceu, nu trebuie să ajungi la ASE să citești asta) profitul în condițiile în care activitatea sa are un trend de creștere. Aveți idee cât costă o linie tehnologică – high tech, nu la mâna a doua adusă din știu eu ce fabrică închisă din considerente de rentabilitate – nouă și performantă? Banii de investiții nu cad din cer, vin din posibilul profit al companiilor. Decizia de a reinvesti e una importantă, ba chiar critică. Și asta în condițiile în care statul român nu ajută în acest moment companiile care aleg să reinvestească. Multe astfel de companii ajung să aibă o declarație de P&L care ar putea părea defavorabilă. Da, azi e defavorabilă, pe termen lung, nu. În paralel, gândiți-vă că cele mai multe firme românești sunt în domeniul construcțiilor (civile, aș îndrăzni să afirm), deci banii pentru vin direct de la cumpărător, sub formă de avans...

Working Class Hero

Working Class Hero

Feb 7, 2017

Dacă ai ajuns aici, deja ai folosit o grămadă de chestii corporatiste. Curent, internet, calculator/tabletă/telefon. Conform șefului PSD, le-ai mărit profitul. Ești parte din conspirație. Dar stai. Crezi că ai scăpat așa ușor? Take a break and read: Te-ai născut. Sper că nu în comunism. Dacă da, punctul ăsta e irelevant pentru tine. Dar, de dragul discuției, am și aici ceva de spus. Toate (toate, nu greșesc, absolut toate!) medicamentele pe care părinții tăi le-au folosit – asta dacă sunt cu mintea în secolul nostru – pentru ca tu să te naști sănătos au fost fabricate într-o corporație. Toate. Punct. La maternitate, săpunul cu care doctorul neonatolog s-a spălat pe mâini e făcut de o corporație. Mai puțin în cazul Hexapharma, unde săpunul avea un adaos important de furt. Aaa, apă, apă. Și dacă tot am ajuns la apă, și apa cu care s-a spălat doctorul, tot printr-o corporație a avut-o. Iluminatul din sală? Becuri corporatiste, evident. Dar hai să nu ne întindem. Copilăria/adolescența ta a început după `90? Poate nu ai avut imediat Lego sau Kinder Surprise (eu nu am avut). Dar sigur ai avut o pereche de teniși cu un logo pe care îl recunoști din prima clipă. Corporație, deci. Ah, și blugi? Dacă nu erau Pyramide turcești, tot corporația i-a făcut. Ai vrut un telefon mobil? Eu am vrut! Imediat cum au apărut. Corporație. Ai vorbit printr-o rețea de telefonie mobilă, că doar nu l-ai luat să te joci Snake. Da. Corporație. Ai ieșit pentru prima dată la McDonalds. Sau KFC. Sau Pizza Hut. Ți-a plăcut, recunoaște. Guess what. Yeap. The same. Ai făcut facultate? Așa-i că ți-a fost lene să scrii tu de mână tot ce-ți dicta profesorul la cursuri? Mie mi-a fost. Și spre norocul meu, a existat Xerox. Sau Minolta. Sau orice alt producător mare de copiatoare. Ai avut de scris o lucrare licență? N-ai scris-o la mașina de scris, așa-i? Și nici n-ai dezvoltat tu un sistem de operare. Și nici un editor de texte, nu? Sau? Apple, Microsoft, IBM, thank you! Te-ai angajat? Te-ai dus la stat? Unde? În administrație? Foarte bine. Dar știi că din tarifele percepute pentru diversele documente și hârtii pe care le...

Încă sper

Încă sper

Jan 21, 2017

Articolul ăsta e publicat și aici, și pe suntnesimțit.ro. E relevant în ambele locuri. E relevant pentru felul în care se conduce în România, dar la fel de relevant pentru felul în care se trăiește în România. Și pentru felul în care sunt respectate legile, pentru felul în care sunt respectate persoanele care au avut ghinionul să-și piardă din integritatea fizică printr-un accident sau din naștere, pentru restul oamenilor cărora le pasă. În general. E relevant pentru inutilitatea oricărei speranțe nu de normalitate, ci de mai bine. E relevant pentru inutilitatea oricărui protest de stradă pentru legi mai bune și pentru respectarea acestora. E relevant pentru absența oricărei clase politice demne, sincere, responsabile din Parlament sau de la nivel local. E relevant pentru lipsa oricărei șanse a idealismului care a reușit să mai supraviețuiască în unii din noi. Nu are cum să ajungă „bula internetului” (în general). Sau a prietenilor mei reali sau virtuali, care (sper) că nu ar parca niciodată pe un astfel de loc, dacă nu li s-ar cuveni. Sau nu ar arunca niciodată mizerii pe jos. Sau din mașină, direct în stradă. Sau care nu ar accepta niciodată o lege care să favorizeze un singur om, deja condamnat. Sau care nu ar închide ochii la un abuz. Sau care nu ar ezita niciodată să ajute pe cineva în nevoie. Ei fac ce pot. Și poate că mai sunt și alții ca ei. Oameni pe care nu-i cunosc. Oameni pe care nu-i voi cunoaște vreodată. Nu despre ei e vorba. Ci despre cei care nu fac și nu vor face niciodată nimic greșit, ilegal, imoral, dar care lasă capul în pământ când văd că așa ceva se întâmplă. Și merg mai departe, resemnați. Despre oamenii care nu mai vor să meargă la vot, că oricum nu se mai schimbă nimic. Care nu au curajul să spună NU când li se cere mită. Care nu au curajul să-și ceară drepturile. Drepturile lor, garantate de Constituție, dar uzurpate, siluite, ignorate. Mi-e teamă că Andrei (dacă nu l-ați citit încă, să o faceți, e unul dintre oamenii din online care nu scrie doar de dragul de a face trafic și de a umple zilnic blogul cu tâmpenii care să dea...

Scurtissime (18)

Scurtissime (18)

Dec 5, 2016

Nu vreau să mă pun rău cu taximetriștii, și nici cu timișorenii (sau cu restul țării), dar asta e.  Și nici măcar nu e vreo reclamă. E doar o experiență. Plăcută. Să vedem… Vrei să ajungi la aeroport sau de la aeroport? Și nu oricum, ci într-un BMW i3, să vezi cum arată viitorul? E simplu: Citylimo. Rezervare făcută pe internet, ca în 2016, preț (promoțional, e drept) sub prețul companiilor de taximetrie din Timișoara. Dacă aveți de zburat de pe Traian Vuia, eu zic să încercați. Măcar pentru experiență. Văd că acum au și un serviciu complet de transfer Timișoara – Aeroport Traian Vuia / Aeroport Otopeni – București. Am aflat prea târziu de el, dar măcar știu acum, dacă o să mai fie cazul.  Venit în București pentru câteva zile, am folosit intensiv Uber. Chiar și atunci când am mers cu Dacia Logan, nu am reușit să găsesc vreun bai. Norocul începătorului, habar nu am, dar au fost curse impecabile. Toate. Și dacă lucrurile vor fi la fel în Timișoara, atunci e bine. Sper să-și rezolve problemele legate de legislație, pentru că e o alternativă de luat serios în calcul. Doar că, până acum, în Timișoara eu nu am reușit să prind vreodată vreo mașină disponibilă. Ar trebui să vă mișcați mai vizibil, altfel cum să vă promovați businessul? Că tot ziceam de București… O ședere un pic mai lungă de patruzeci și opt de ore. Am zis că-s în altă țară. Nu am ajuns la Cluj sau Brașov în ultimul timp, să pot face comparație, dar capitala mi se pare dintr-un cu totul alt film. Timișoara nu are cum să pretindă măcar vreo comparație, și eu îmi iubesc orașul adoptiv. Drumul de la Otopeni în centru, făcut seara spre noapte, mi s-a părut mai frumos decât multe (dacă nu toate, cu excepția Vienei) drumurile făcute de la aeroporturile pe care am ajuns până acum. Poate și pentru că era o urbe aproape nelocuită, lipsită de trafic (am prins vacanța de Ziua Națională)… Poate și pentru că a fost senin tot timpul. Poate și pentru că vin Sărbătorile de iarnă și orașul a mai pus un rând de lumini. Nu știu, nici măcar nu contează. Știu...

11915

11915

Apr 17, 2016

Atunci când nedreptăți se întâmplă, poate suntem departe de ele și nu le vedem. Apoi sunt lângă noi. Și întoarcem capul, că e mai ușor așa. Și tăcem, să nu ni se audă vocea, când multe alte voci strigă altfel decât noi. Apoi, când nedreptățile devin crime, ne închidem în casă, tragem bine draperiile, lăsăm jaluzelele, sperând să nu auzim glasurile care, încet, se sting, acoperite de pumni, bocanci sau altceva…  Asta facem noi. Dar poate că alții, oameni pe care îi cunoaștem, sunt cei care arată cu degetul. Apoi acuză cu vocea. Din ce în ce mai ridicată. Apoi ridică mâna. Știm că nu e bine ce se întâmplă. Și nu facem nimic. La început, pentru că nu credem că un deget poate face rău. Sau niște cuvinte. Și nici măcar un pumn sau o palmă. (Sursa foto: Jewish Sites in Frankfurt.) Dar palma cuprinde arma. Și apoi mai vin și alte palme, ținând din ce în ce mai multe arme. Și apar garduri. Și ziduri. Și gropi comune. În care ajung oameni nevinovați. Și coșuri de fum. Prin care pleacă oameni nevinovați. Și noi am tăcut, pentru că n-am crezut, la început, că se va ajunge acolo. Iar acum e prea târziu. Și poate mâine o să fim noi acolo, dintr-un motiv sau altul. Dacă, vreodată, vocile ridicate vi se par că spun adevărul, că ura și intoleranța sunt soluția, mai gândiți-vă. Istoria are prostul obicei să se repete, mai ales când alegem să uităm. Și ca să nu uităm, unii dintre noi (ironic, urmași ai celor care au ucis) au scris pe ziduri numele celor care au murit. „In 1984 the city of Frankfurt decided to build a new municipal utility center in the former Jewish quarter. In 1996 a holocaust memorial site designed by architectural firm Hirsch, Lorch und Wandel was created behind the complex, between Battonnstrasse and Rechneigrabenstrasse. A centrally placed 5 x 5 m stone cube constructed from remnants of the Judengasse, and a grove of 60 sycamore trees define the 4500 sq. m space. The ground is covered with crushed basalt, with a molten asphalt area delineated by a stainless steel band tracing part of the floor plan of the destroyed Börneplatz Synagogue. The northern side borders...

O tristă poveste a viitorului venit prea devreme

O tristă poveste a viitorului venit prea devreme

Jun 6, 2015

Ante scriptum (sau despre cum mă pot contrazice în câteva zile): „Viitor există și pentru hidrogen, nimeni nu-i nebun să investească într-o tehnologie care n-are nicio șansă să fie și profitabilă pentru producător, nu doar prietenoasă cu mediul.” Adevăratul vis erotic al omului (al bărbatului, cel puțin) e zborul. Așa zice Freud… Și, de mai bine de două secole, omenirea încearcă să se ridice. Cât mai sus, cât mai repede. Am ajuns și pe Lună, dar ne-am oprit, n-am mers mai departe. Zboruri cu echipaj uman la bord. O vorbă spune că nu există un mediu mai prolific progresului tehnic decât războiul. Că e un război real sau unul rece, contează mai puțin. Dacă ne uităm cât de mult a progresat aviația mondială din ’40 și până în prezent, avem și confirmarea. Soluții care s-au născut pentru a atinge sau menține supremația în aer sunt în uz astăzi, indiferent că ne referim la aviația militară sau la aviația civilă. Mă voi opri acum la unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte ale aviației civile. Născut din aceeași interminabilă competiție dintre două părți: Est și Vest. Tupolev 144. Sau, simplu TU – 144. Zeci de ani de cercetări, miliarde de ruble cheltuite, vieți pierdute… pentru o minune care a zburat doar de  câteva ori cu pasageri la bord, așa cum fusese gândit. Deși l-au ridicat în aer înaintea Occidentului și au atins Mach 1 primii, nu au reușit să demonstreze mai mult. Cincizeci și cinci de zboruri cu pasageri la bord. Atât. Șapte luni… Mai bine de o decadă de cercetări pentru șapte luni de zboruri comerciale cu pasageri. Au mai fost și zboruri fără pasageri, dar acelea nu prea contează. Sau poate contează, dar transportul de marfă, fie el și aerian, nu uimește pe nimeni. În total, puțin peste o sută de zboruri. Un simplu calcul ne demonstrează ca au fost foarte puțini norocoșii care au zburat cu această minune (până la urmă a fost o minune. cu toate defectele ei)… 140 de pasageri era capacitatea maximă a aeronavelor.   Mai multe fotografii aici: airliners.net și tu144sst.com. (Sursa: Wikipedia) Concorde  e răspunsul lumii libere. Dar tot cu banii statului. Statelor, de fapt, că vorbim de două: Franța și Marea...

Pagina 1 din 29
1
2
3
10
20
»