Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Thank you, United States of America!

Etichete: , , , , , , , , ,

Când e vorba de americani, aud de prea multe ori concluzii trase brutal și care nu mai lasă loc de întoarcere. Sunt cei mai proști, merită să fie împușcați, că prea sunt figuranți și se consideră jandarmul mondial, că de la ei vine criza, că prea se bagă în treburile altora…

Fără să am complexe de superioritate, n-am cum să nu mă iau de astfel „concluzii”. Denotă superficialism, analiză rudimentară sau/și lipsă de informare. Plus o doză masivă de ipocrizie…

Jumătate de Europa le-a mulțumit. Nu doar pentru debarcarea pe plajele din Normandia din 6 iunie 1944 și pentru  tot ce a urmat vreme de un an după aceea. Dar și pentru Planul Marshall, plan care a permis renașterea democrației și a bunăstării în partea de vest a continentului. I-am așteptat atât de mult și noi, de prin ’45, așa… Nu au venit atunci. Nu au venit nici mai târziu. Au venit dupa 1989, cu oarecare îndoieli. Chiar dacă i-a primit Constantinescu, nu Iliescu. În fine, să nu ne băgăm în politică. Că din ’45 și până astăzi, au mai debarcat pe alte zeci de plaje, e altceva. Dar, din nou nu văd nimic rău în asta. Cel puțin nu, atât timp cât pe pământ ferm erau deja rușii… Iar despre cât de puțină democrație și cât de rău e în State, mi se pare amuzant să vorbesc. Păcat că nu găsesc niște poze cu cozile interminabile din fața Ambasadei lor în București.

Că sunt proști americanii, e o altă poveste. Cam cât de proști sunt, putem singuri să ne dăm seama. Nu-i niciun efort să ne închipuim lumea fără invențiile lor din ultimele secole. Mai citiți, dacă aveți impresia că noi sau rușii am fost primii care am descoperit focul. Și încercați să vă expuneți ideile fără internet, Microsoft, Cisco, IBM, Bill Moggridge. Și mai vorbim după aia… Iar dacă vă referiți la tinerii inculți și obezi, reamintiți-vă rezultatele de la bacalaureatul de anul acesta. Și fețele celor intervievați. Și apoi aruncați o privire prin locurile de joacă ale copiilor. Nu văd cu ce suntem noi mai deștepți. Sau vă credeți doar voi așa, cei care faceți afirmațiile astea? Superiori… Aha. Think twice!

Și ca să închid articolul, că n-are rost să o lungim prea mult, vă mai dau un singur exemplu. Mâine, 12 septembrie, jumătate din populația Terrei (sau măcar din cea cu acces la internet) va sta cu gura căscată și va aștepta lansarea noului model de telefon inteligent al producătorului Apple. iPhone (5 sau oricare o fi el) e zeul la care prea mulți se închină (pe față sau doar cu limba pe cerul gurii) și e făcut de americani. Că nu-i fabricat în SUA nu e important. Importantă e doar ideea.  Și dacă toți ne închinăm unui zeu venind dintre proști, nu văd cum asta ne-ar face pe noi mai deștepți.

Până una-alta, eu nu pot decât să mă bucur că Statele Unite există. N-am niciun motiv să gândesc altfel. Nu țin să luați drept literă de lege ce am spus mai sus. E doar părerea mea… Dar eu pot să mi-o argumentez fără să apelez la teorii ale conspirațiilor. Voi puteți?

Sursa foto: aici.

PS: Azi m-am uitat din nou peste fotografiile tragediei din 11 septembrie 2001. Nimeni (absolut nimeni!) nu merită o astfel de soartă, indiferent cât de mult a greșit guvernul țării sale. Soldații adevărați se luptă doar cu alți soldați.

One comment

  1. In ultima vreme exista o atitudine de fronda la adresa SUA. Pe cauzele acestui fenomen le-ai intuit deja: presupusa prostie a lor, interventia lor in toata lumea etc.

    Oamenilor nu le convine niciodata cand unul le arata, in mod repetat, ca exista cineva mai bun decat ei, mai de succes. In general omul se complace in mediocritate.

Trackbacks/Pingbacks

  1. polimedia.us/fain - Thank you- United States of America- - Chera-ro - Avem de toate-... SU mai au si fani....

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Socoteala de acasă

Să începem cu iPhone... Nu simt nevoia unui ecran mult mai mare, în condițiile în care crește odată cu telefonul....

Close