De când mă știu am vrut să ajung în America. Și nu oriunde în America. Ci în America de Nord. Și mai precis, în Statele Unite ale Americii. Cred că mi-am dorit asta la fel de tare cum și-a dorit Columb să găsească drumul spre Indii, plecând spre Vest, nu spre Est. Nu știu de ce. Poate mintea mea de copil a fost modelată de sutele de filme la care m-am uitat, poate MTV o fi fost în culpă, poate cărțile. Nu știu și nici nu vreau să găsesc vreun „vinovat”.

First things first, dacă în trecut să iei viza era ceva destul de complicat, acum doi ani, când am aplicat eu, a fost floare la ureche. Un pic complicat logistic, că ai nevoie să bați un drum la București pentru interviu, dar na, astea sunt regulile. Nu știu acum, în vreme de covid, dacă nu cumva e mai greu să ajungi acolo, dacă s-ar putea face și asta online ar fi extraordinar. Sau dacă s-ar scoate de tot viza. În fine, a trecut, a fost ușor, discuția cu cei de acolo a fost chiar interesantă. Și nu doar atât, cum ambasada e o parte din State, a fost ca un preview.

Plănuisem să mergem în 2020, dar virusul a avut altă părere, așa că a trebuit să așteptăm the window of opportunity. (Da, știu, prea multe englezisme. Get used to it!) Am ajuns abia acum, în august, dar a meritat așteptarea. Și apoi și tot efortul imens de a pune cap la cap toate piesele acestui puzzle. Credeți că e simplu? Think again!

Ca să ajungi în SUA, dincolo de viză, mai ai măcar doi pași de parcurs:

1. Să găsești o rută să ajungi acolo. Da, știu, sună a limbaj de contrabandiști. Dar nu e. Schengen are red light la intrarea în State. Adică ajungi, dar stai în carantină. Nu contează ce vaccin ai. Dacă nu e făcut în SUA, e inutil. (Acum mă gândesc dacă nu cumva ar fi mers un vaccin făcut la Ambasadă.). So, lucky us (Romanians) so far. Că noi nu intrăm în carantină, dacă ajungem acolo fără să punem piciorul în Schengen. Zbor direct din România nu știu să fie, deci trebuie să alegi ceva prin vecinii. Sau un pic mai departe. Adică Serbia sau Turcia. Din Belgrad nu prea ne încânta ideea, că avioanele lor ajung doar pe Coasta de Est, iar noi aveam drum în California. Așa că a rămas doar Istanbul. Not bad.
2. Vaccinul făcut la noi, chiar dacă a fost descoperit de cei de acolo, e inutil. Așa că test PCR. Făcut cu cel mult 72 ore înainte de îmbarcare.

Odată gândite cele de mai sus, ești bun de urcat în avion. Mă rog, în cazul nostru, să ajungem la el prima dată, că Timișoara nu are zbor direct către Istanbul. Așa că am ales Cluj-Napoca pentru asta. Încă o etapa în plus. Și o grijă. Că la noi, orice drum făcut cu mașina e un efort și un risc. Nu neapărat de accident, dar îți poate da peste cap orice programare ai fi făcut tu. Din nou, am fost norocoși.

Și povestea, de fapt, de aici începe. Sunt patru, actually. Câte una pentru fiecare destinație plus o mică încheiere. Dacă aveți răbdare…

(Va urma. Nu știu sigur când.)