Nu inteleg!

Nu inteleg!

N-am inteles de ce in timpurile noastre mai trebuie sa ridicam biserici atat de mari!

N-am depasit Evul Mediu? Cand Biserica era mai bogata decat statul si aveau bani sa ridice lacasuri cat muntii. Si cand, prin grandoarea asta incerca sa le bage sarmanilor in cap ca nu conteaza absolut deloc in fata divinitatii iar oamenii ameteau dandu-si capul pe spate in incercarea zadarnica de a vedea ce-au pictat aia pe cupola.

Or mai fi avut si alte motive sa le faca asa. Mai mult ca sigur nu s-au gandit ca le vor lasa posteritatii si ca noi le vom admira si trage in poze si chiar vom plati pentru asta. Pana acum am vorbit de tot ce a insemnat lumea catolica (poate si lumea ortodoxa au existat astfel de constructii imense din trecut doar ca nu le-am vazut inca. Poate Sfanta Sofia din Istanbul… n-am vazut-o). Am mai auzit de astfel de cladiri in lumea musulmana. Dar acolo sunt state islamice! Religia e politica de stat!

Dar astazi, cand lumea s-a schimbat (sper) si s-a mai desteptat, cand biserica ar putea sa faca atat de multe alte fapte bune cu banii pe care-i baga in astfel de constructii,  nu pot nici picurat cu ceara sa inteleg de ce mai avem nevoie de asa ceva:

 

(Primele doua foto sunt din Belgrad – Catedrala Sfantul Sava. Ultima… o stiti. Ca si pasajul Basarab, o sa fie vreun motiv de lauda pentru un (alt?) primar al Capitalei – sursa foto: Patriarhia Romana).

Sunt tarile din Estul Europei chiar atat de bogate? Vrea biserica ortodoxa sa-si arate, in acest mod, opulenta? Sunt sigur ca oricat de inalta ar fi biserica, nu-i aduce pe oameni mai aproape de Dumnezeu.

Stau si ma intreb daca arhitectii au gandit destule trepte bisericii incat sa ii poata cuprinde pe cei ce vor cersi pe acolo.

 

 

 

2 thoughts on “Nu inteleg!

  1. Catedrala din ultima poza va fi dotata si cu apartamente de lux pentru prelatii aflati in vizita la centru. O chilie nu le mai e de ajuns…

  2. PS. Biserica ortodoxa a fost mereu una a opulentei desantate, spre deosebire de cea catolica, mai simplista.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *