Am crescut uitandu-ma la televiziunile sarbesti. O mica deschidere catre normalitate in momentele in care la noi era inutil sa ai televizor. Adica inainte de 1989. Ma trezeam cu programe matinale mult mai bune decat ce vedem azi, cu preluari MTV Europe, aveam weekend-uri cu filme si seriale bune (Planeta Maimutelor, Galactia, Miami Vice – pe vremea aia, mie imi placeau!). Le-am invatat limba si am ajuns sa ma uit cu placere la quiz-urile lor (“Numere si litere”, ceva in gen “Roata norocului” de la noi”). Am fost din totdeauna aproape de ei. As fi emigrat oricand acolo, fara nici cea mai mica problema. Adica as fi fugit ilegal din comunism! Auzeam povesti despre oameni care se antrenau un an intreg ca sa poata trece Dunarea in inot. Iugoslavia de atunci era sinonimul libertatii. Pentru mine, tara se numea (simplu): Iugoslavia. Iar oamenii de acolo erau, cu totii, sarbi.  

Apoi, brusc, imaginile pe care le vedeam – pe televiziunile noastre – ma cutremurau. Departe de imaginea pe care o stiam cu doar trei, patru ani in urma, Fost Iugoslavie era deja un teatru de razboi. Constient fiind de faptul ca nu exista manipulare mai eficienta decat cea din televiziune, incercam sa ma mint ca nu-i adevarat. Ca-i doar o diabolica punere in scena conceputa doar sa-i aseze pe vecinii nostri pe “axa raului”.

Din pacate, nu era asa. Era doar realitatea. Sarbii au masacrat (si cred ca unii au facut-o cu placere) etnici croati, bosniaci, albanezi… A nega ceea ce s-a intamplat acolo e ca si cum ai nega Auschwitz, Belzec, Sobibor. Poate ca au platit polite din trecut (in unele cazuri, sigur!), poate au fost frustrari ale conducatorilor; nu stiu…

Dar ceva stiu sigur! Dupa aproape doua decenii, sarbii au invatat ceva din lectia trecutului recent. Daca mergi in Belgrad, o sa vezi deschiderea catre normalitate. Investitiile celor ce lansau bombe asupra oraselor Serbiei sunt acum peste tot. “US Steel – The Pride of Serbia”. Multinationale la tot pasul; mall-uri pline de brand-uri internationale… Se construiesc autostrazi care sa inlesneasca legatura dintre Europa de Asia. Lumea stie limbi straine. Si vorbesc de capitala lor, un oras ce nu e un obiectiv turistic prin definitie. Da, sunt contraste puternice. Sunt mai saraci ca noi. Dar vor sa faca ceva sa scape.

Decizia lor de a lasa un tribunal international sa judece crimele comandantilor sai e un gest de recunoastere a vinovatiei. La fel cum si croatii au fost pedepsiti de acelasi tribunal.

Cele cateva mii de protestatari din Belgrad impotriva acestei decizii sunt parte a normalitatii spre care Serbia tinde.  Mladic merita tribunalul si o sentinta care sa-l puna dupa gratii. Srebrenica nu e o himera. Milosevici a scapat de justitia umana primind-o pe cea divina, in schimb. Dar in timpul procesului.

Dar e ceva ce noua ne scapa… Sarbii au fost mult mai demni decat noi, romanii! Daca ei isi recunosc vina si accepta sa-si pedepseasca conationalii, noi i-am promovat in parlament. Sunt acum prosperi afaceristi pentru ca au stiut unde si cum trebuie sa se bage. Sa imi spuneti voi cati tortionari au fost pedepsiti in Romania. Dintre cei ce rupeau maini de placere. Dintre cei ce isi bateau joc de elita romaneasca de dinainte de razboi. Noua ne e greu sa admitem ca in ’40 am vrut s-o terminam cu problema evreiasca, in acelasi mod ca si aliatii nostri.

Noi avem o problema. Sa admitem ca am gresit. Sa ne recunoastem vina!

Sarbii nu o au.