Eu nu-mi cenzurez gandurile. Limbajul, poate. Incerc sa evit, indiferent de mediu (online sau nu), vulgaritatile gratuite. Nu aduc vreo plus-valoare nici unui text si nici unui dialog si atunci le suprim fara prea multe remuscari.
Dar opinia nu o voi cenzura vreodata.

Sunt multe lucruri ce imi atrag atentia in ultimul timp in spatiul virtual. La inceput eram mai atent (deh, credeam ca-s vreo noutate, ca in online si mai ales pe Twitter se vorbeste la un alt nivel). Dar acum sunt prea multe, mult prea multe discutii de genul: “Esti prost pentru ca nu zici ca mine”, “Esti retardat pentru ca nu vezi la fel ca si mine chestia asta”, “Esti prost pentru ca nu esti EU!”.
Nu sunt partinitor si mi-e absolut egal cine e A si cine e B, atat timp cat nu cunosc personal pe cineva si nu mi-e prieten (slabe sanse sa se intample asa ceva). Dar si in aceste conditii, n-as merge pana in panzele albe cu sustinerea doar de dragul… cui? Si daca un prieten greseste, i-o spun in fata ca doar n-o cadea cerul!
Unde s-a pierdut dialogul in toata treaba asta?
Unde anume s-a schimbat ceva in felul in care percepem ce spun ceilalti.
Unde anume gresesc ca iti fac o observatie de bun simt si iti spun ca ai cam intins coarda. Sau unde anume sunt prost cand iti spun ca, din punctul meu de observatie, nu prea se vede bine ceea ce ai facut tu?

De cand a devenit o “lez-maiestate” sa iti exprimi indoiala sau contradictia? Pe cand “Crimethink”?
Esti criticat? Contraataca! Ai gresit si ti se atrage atentia? N-are importanta, repeta…

Sunt din ce in ce mai putini cei care inca mai au raspunsuri de dat. Poate ca si eu gresesc. Dar un “argument invalid”, mai putin pertinent decat corectia mea, nu face altceva decat sa-mi demonstreze ca, in cazurile in care primesc un astfel de raspuns, am dreptate.

Si asta se aplica in orice mediu…