E greșit să credem că doar infracțiunile comise cu violență ar trebui pedepsite. E greșit să credem că oamenii „descurcăreți”, care nu au făcut altceva decât să încerce să o ducă mai bine (indiferent de mijloacele prin care o fac), sunt victime ale sistemului. E greșit să-i plângem, printr-un Sindrom Stockholm extins la nivel de națiune, pe cei care, până la urmă fură de la toți. E greșit să se nască empatii în astfel de cazuri. E greșit! E foarte greșit…

Hai să ne jucăm puțin cu imaginația.

Sunt o companie de construcții. Și, într-un fel sau altul, primesc un contract să fac un pod. Eu sunt un băiat deștept. Doar n-o să sap fundația pilonilor de susținere prea adânc, că-mi scade mie profitul. Și nici betonul-armat nu o să aibă procentul de oțel cerut de structura respectivă. Că doar n-o să știe nimeni ce am băgat acolo. Și nici cablurile de ancorare nu vor fi la grosimea cerută de proiectant. Lasă, ce știe el, cărțile ălea pe care le-a studiat sunt pentru fraieri. Stă cineva să le măsoare? Păi dacă le respect grosimea din norme, eu cu ce îmi mai iau Lexus? Asta-i bună! Și ce dacă n-am angajat constructori, ci am adus salahori care amestecă betonul cu mai mult pietriș, să crească volumul? Ei na, piatra e mai dură decât cimentul. Ce Carte de Muncă, de unde contract? Să mai dau niște bani la stat? Și așa-s prea puțini! Merge și cum vreau eu… La gri. La gri închis.

Dar uite că nu merge. Că n-am stat să calculez și influența vântului asupra podului, că iar ar fi trebuit să scot niște bani din buzunar. Și nici nu m-am gândit că o să am vârful de trafic chiar în momentul în care s-a pornit furtuna. Și nici nu m-am gândit că am pierdut din elasticitatea construcției, atunci când am renunțat la multe dintre  materiale care erau puse în proiect. Cum era să prevăd că voi fi atât de ghinionist, să am parte de un summum de evenimente, toate nefavorabile? Și cum să am eu atât de multă neșansă ca pe pod să fie un tramvai plin-ochi, un autobuz la fel de plin și o droaie de mașini, toate în același timp? Dar s-a întâmplat. Și podul să rupt în două de la vibrații. Și amărâții ăia, care îmi admirau limuzina prin geamul aburit al autobuzului la fiecare semafor(că deh, și șoferul e om, doar nu o să țină aerul condiționat pornit, el de unde să facă un ban în plus?), s-au prăpădit sau au rămas nenorociți pe viață și nici bani de un scaun cu rotile n-au… Că și ei lucrau la negru, așa că din părți bani de la asigurările sociale.

Dar eu sunt un om bun, mereu dau bătrânului cerșetor din colț cei doi lei care-mi rămân rest de la țigări. Și am mai dat și băiatului care ștergea parbrize în intersecție, deși nu l-am lăsat să mi-l curețe și mie, să nu cumva să-mi murdărească mașina. Și am mai dat sigur, dar nu mai țin eu minte…

Și eu n-am vrut să se întâmple așa, eu am vrut doar să fac un ban, o combinație, o șmecherie. Eu nu sunt rău. Eu n-am furat, n-am dat în cap, n-am violat, n-am bătut pe nimeni. Eu n-am vrut să se rupă podul… Cu ce drept mă bagă ei pe mine la pușcărie??? Ia puneți voi niște postări de susținere pe Facebook. Și poate și un mic reportaj la vreo televiziune, despre mărinimia mea. Și poate niște scrisori, de la omul de rând, singurul care știe, cu adevărat, ce suflet bun am eu. Justiția nu ar trebui să se activeze pentru oamenii care nu vor altceva decât „să se descurce”, când uite câți criminali scapă nepedepsiți!

E corect raționamentul până aici, nu? Sau? Sau mai gândește-te dacă…

…Mi-ai mai plânge de milă, amărâtule, dacă ți-aș spune că am aflat de existența ta uitându-mă la știri, la televizorul meu LED din celula (pe care nu o împart cu nimeni, normal) cu o suprafață dublă față de salonul în care tu te zbați de durere pentru că n-ai niciun miligram de morfină care să te facă să uiți că mai jos de genunchi tu nu mai ai nimic? Mi-ai mai plânge de milă dacă ți-aș spune că, după știrile din sport, am uitat complet că exiști? Mi-ai mai plânge de milă dacă acum ar trebui să îți cari în brațe părintele sau copilul, pentru că soarta a vrut ca el să fie în momentul acela nefast pe podul pe care l-am construit eu?

Nu, nu cred că ai mai face-o! Și chiar dacă nu ești unul dintre cei din rândurile de mai sus… De ce o faci? De ce nu mă lași să primesc ceea ce merit? Doar pentru că sunt un ipocrit și apelez la sentimentalisme ieftine? Doar pentru că am banii cu care reușesc să-ți cumpăr verticalitatea?

Dacă da, atunci ține minte sfatul meu: stai departe de poduri. Pentru că o să mai fac, cu prima ocazie pe care-o prind!

Sursa foto: aici.