Republica Populară Democrată Coreeană mi se pare cel mai sinistru loc de pe planeta asta. Poate nu am destulă informație și nu știu cum stă treaba prin Africa. De fapt, sunt convins că și acolo se moare de foame, de boli despre care nici măcar n-am auzit, din cauza conflictelor etnice/religioase/politice. Sunt convins că mulți dorm sub cerul liber. Iar dacă au ceva deasupra capului, atunci sunt, de cele mai multe ori, frunze…

Dar Africa a rămas atât de mult în urmă…

Coreea de Nord, în schimb, nu e o țară subdezvoltată. Este (sau cel puțin afirmă ca este) o putere nucleară. În aceste condiții, să zbieri pe străzi mai rău ca o bocitoare de prin satele românești, să-ți smulgi părul din cap și să dai cu pumnii în pământ (cu soțul/soția asistând la scena, ba mai mult, încercând să o consoleze) mi se o regie atât de proastă, încât nimeni nu o crede. Nu poți explica excesul de sentiment prin niciun ”Sindrom Stockholm”.

Am asistat la funeraliile lui Tito. E drept, aveam doar 4 ani. Însă am văzut și după aceea imagini. Nimeni nu poate contesta personalitatea liderului iugoslav, chiar daca a fost și el un dictator. Dar e evident că cei care au trăit în Iugoslavia l-au iubit sau măcar l-au respectat. Lacrimile lor au fost reale.

Dar tot ceea ce se întâmplă în Coreea e neverosimil. PUNCT.

Și reprezintă mai mult decât o înmormântare a unui tiran. E finalul unui sistem defect. Bolnav. Muribund. Și dacă, totuși, înseamnă ceva lacrimile de pe obrajii pământii și supți ai celor scoși în stradă, atunci nu poate fi decât disperarea că traiesc un coșmar fără sfârșit.

Coreeni își plâng de milă în public.