Am dreptul să îmi aleg unde să lucrez, unde să locuiesc în interiorul acestei țări. Am dreptul să ies din țară în orice moment. Să rămân acolo, afară, dacă vreau. Am opțiuni. Poate mulți nu le au. Sunt 22 de ani de libertate de expresie. Indiferent de modul în care o faci, nu te mai pedepseşte nimeni. N-am auzit de nimeni să mai sape la vreun canal. Facebook, Twitter, bloguri personale, forumuri. Pe stradă, la birou, în metrou, oriunde… Nici măcar pentru defăimare sau calomnie nu te arestează nimeni. Sunt liber să fac ce vreau cu viața mea. Nu mă simt opresat în niciun fel de legi sau oameni.

Dacă aş pierde această libertate, aş ieşi în stradă. Ar fi singurul motiv pentru care aș face-o…

Îmi pare rău de oamenii care au ajuns în pragul disperării. Îmi dau seama că ei chiar nu mai văd altă soluție în afară manifestațiilor din stradă. Vorbesc de oameni, nu de cei care au ales să facă praf (la propriu) proprietatea altora. Dar așa nu vor rezolva nimic. E o poziție de forță care nu își are sensul. Nu poți demite Președintele așa. Nici Guvernul. Și nici nu poți dizolva Parlamentul.

Tu, din stradă, minoritar, nu ai nicio putere și mai ales, nicio autoritate. Te-ai impune prin forță. N-ai cum să presupui că toți gândim ca tine. Votul, indiferent de cât de suspectat de fraudă ar fi, rămâne singura cale să schimbi ceva. Cel puțin așa văd eu lucrurile… Și pot să-ți mai spun asta: e dreptul tău să te exprimi liber. Indiferent dacă mie îmi convine sau nu, dacă lui Băsescu îi convine sau nu, dacă lui Boc (sau Ponta sau Iliescu sau Vadim) sau oricui din țara asta îi convine sau nu! Și tu l-ai câștigat în același Decembrie! Nu trebuie să fiu de acord cu tine, ci doar să îți respect acest drept.

“Libertatea de expresie nu înseamnă libertatea gândului pe care îl iubeşti, ci a gândului pe care îl urăşti, pe care îl urăşti cel mai tare.” – Larry Flint

Dar e libertatea gândului! A cuvântului! Nu a pietrei care îmi crapă capul!

Sursa foto: aici.