“Good things come to those who wait”
Multumesc, Marius! E bine sa ne aducem aminte, macar din cand in cand, ca nu suntem atat de buni si fara cusur precum ne vedem in oglinda, in fiecare dimineata.
Intamplarea 1.
Scoala primara. Ba nu! Gradinita, grupa de pre-scolari. In grupa era un copil de tigani. Vazut cu ochii si cu mintea de acum, doar un copil (si eu sunt mai inchis la ten, poate nu le par chiar tuturor white-caucasian) si atat. Curat, nu tigani dintre cei cu satra. Daca mergea si la gradinita, go figure it! Si vine ziua lui de nastere. Coincidenta, dintr-un grup de 25 de copii, nu a fost singurul in acea zi. Celalalt copil, un roman. Stiti (cei de varsta mea, in mod cert) cum era pe atunci: aduceai bomboane si ii serveai pe ceilalti. Ei, ghiciti de la care copil a luat toata grupa si de la care nu a luat nimeni? Educatoarea ne-a vazut si am asistat la prima lectie anti-rasism din viata mea. O lectie extraordinara, daca mi-o aduc si acum aminte. Am fost atat de rusinat de gestul meu (desi n-am fost singurul cu acest comportament) incat nici macar parintilor n-am reusit sa le spun!
Intamplarea 2.
Aproape 30 de ani mai tarziu… Masina din fata mea a oprit chiar in mijlocul strazii. De fapt, o alee intre blocuri.Pe o parte, parcare, pe cealalalta, la fel. Doar o jumatate de metru mai la stanga, nici atat, 20 centimetri, si as fi trecut fara probleme. La fel de bine cum as fi putut sa astept; doar isi pusese avariile. De obicei, nu claxonez! Nici nu dau flash-uri. Fara sa ma laud, n-am facut asa ceva de prea multe ori in viata (exceptand flash-urile de avertizare radar, aia o fac intotdeauna). Dar atunci, fara sa ma grabesc undeva, am claxonat! De pe locul soferului a coborat un domn, undeva la peste cincizeci de ani si a deschis larg usa din stanga spate. Apoi a ajutat un domn si mai in varsta (mult mai in varsta!) sa iasa, i-a dat o carja si l-a sprijinit de bratul liber. Domnul in varsta avea un picior in ghips. Nu prea pot sa descriu cum m-am simtit! N-am mai reusit nici macar un gest sau un cuvant de scuza. Inutil, evident.
Nu vreau sa trag concluzii, ci doar sa va intreb: aveti motive sa va para rau pentru ca ati fost superficiali? Sau ca v-ati grabit sa actionati dupa primele trei secunde, fara sa aveti o privire de ansamblu?
2 thoughts on ““Good things come to those who wait””
da, din păcate tentația etichetării/clasificării e mare, oricât ne-am lupta cu ea; mi s-a întâmplat să judec prea repede și să mă arunc în concluzii pripite – de la călătorii din tren până oamenii de pe stradă, în întâmplări asemănătoare celei descrise la punctul 2.
Da, clar mi s-a intamplat. Errare humanum est!
In alta ordine de idei, nu-i pot suporta pe cei care nu stiu sa-ti accepte scuzele(gest destul de rar intalnit): am gresit, m-ai injurat, ai vazut ca-mi cer scuze, nu continui sa ma injuri, ci cel mult taci din gura.