E foarte trendy să n-ai televizor. Mă rog, poate am înțeles eu greșit ideea. Ai televizor, dar nu folosești intrările alea pentru CableTV. Aha…  Acum am înțeles. N-am eu un aparat prea performant, adică nu știe comenzi vocale, nu știe nici gesture, nu are doi metri diagonala, nu e state-of-the-art, e unul normal. E doar un LED. Și știe să se plimbe pe internet. Cam atât. Dar chiar și așa simplu, are câteva intrări prin spate pe care e musai să le folosești. Măcar una dintre ele (exceptând TV-in) , dacă nu ai in casă un televizor doar ca și suport pentru peștele de sticlă. Dar hai să le luăm la rând, să vedem la ce-s bune…

• HDMI – îl cam legi de orice… DVD, BluRay, mediaplayer, AppleTV, console de jocuri… You name it. Dar toate astea nu merg fără o sursă. Nu, nu de curent. Deși nici fără aia nu merg, eu zic de o sursă de media. Că e un disc, că e un serviciu pe internet, că e un memory stick.
• USB – aici poți să pui stick-ul pe care, în prealabil, ai ceva salvat ceva conținut.
• Video Input/Euroscart – astea-s cam perimate, dar încă le mai găsești pe panoul din spate. Și la ele tot un aparat de mai sus atașezi.
• WiFi connection – aici ai scăpat de fire, dar nu și de un aparat care să-ți redea conținutul media. Un laptop/PC… ceva pe acolo. Sau să-l legi direct la internet printr-un router…

Poate mai sunt și altele pe care nu le știu… In afară portului USB, le-am folosit pe toate de mai sus. Și iată care-s marile neajunsuri pentru oricare dintre ele:

• Prețul exorbitant al BluRayDisc-urilor sau DVD-urilor. Prohibitiv, de-a dreptul. Și nici nu găsești chiar orice îți dorești.
• Nu mai zic de jocuri… Ai de ales între a cumpăra best-seller-urile  (așa se zice?) anilor 2007-2009 sau să joci la nesfârșit un joc mai nou. Plecând de pe la 200 de lei, mi-e greu să cred că lumea are rafturi întregi de jocuri.
• SmartTV/Apple TV și alte gadgeturi similare sunt simple elemente de decor, dacă nu ai abonament la vreun serviciu online sau plătești în sistemul „per-view”. Peste toate acestea, multe astfel de platforme nu sunt disponibile la noi (Netflix, să zicem).

Și, atunci, ce faceți cu televizorul? Că nu rămân prea multe alternative. Surse libere? Youtube pe diagonala de un metru se vede ca naiba. Despre filmulețele de pe Vimeo, deși impecabile din punct de vedere al calității, nu pot să zic prea multe de rău, dar nici nu văd pe nimeni uitându-se doar acolo. Or mai fi și altele. Eu am prins o lună de concerte pe iTunes Festival 2012 și cred că le-am văzut pe toate, măcar pentru câteva minute – ca să mă conving dacă îmi place sau nu. Ar mai fi și Voyo, la un tarif chiar acceptabil spre insesizabil. Dar de la un preț modic nu poți aștepta prea multe.

Și nu vreau să fiu rău, dar (sincer) nu văd pe nimeni stând doar cu cartea în mână… Dacă sunt excepții (probabil că or fi), îmi cer scuze și mă înclin cu respect în fața lor!

Revin. Eliminând (complet sau parțial) cele mai sus-menționate, ce mai rămâne? Păi… mai nimic. O singură sursă de entertainment à portée de main. N-are rost să spun care, cred că știți răspunsul.

În aceste condiții, eu nu am nici cea mai mică jenă să recunosc: DA! Mă uit la televizor. La știri, la filme (chiar dacă unele le-am revăzut de n ori, dacă încă îmi plac, de ce nu?), la emisiuni… la multe. Nu fac pe interesantul să zic că mă uit doar pe National Geographic sau BBC Learning. Mă uit la ce îmi place. Uneori, chiar și la ce NU imi place. Ca să comentez, ca să critic, ca să văd până unde se poate merge. Mă uit.

Decât să fac altceva pentru care mi s-ar putea pune ușor eticheta de ipocrit (și în alte țări, mai normale, chiar și cătușe sau poprire pe salariu pentru recuperarea daunelor), prefer să fac asta: să mă uit la ceea ce mi se oferă pentru cât am plătit. Dacă nu-mi place, schimb canalul. Am destule. Dar am și bateriile tot timpul încărcate în telecomandă. E imposibil să nu găsesc ceva din aproape o sută cincizeci de posibile alegeri.

Am un televizor și nu mi-e frică să-l folosesc. Mi-ar fi doar dacă m-aș uita la conținut pentru care n-am plătit. Dar cred că și mai tare mi-ar fi rușine. Mi-ar fi rușine să mă bat cu pumnul în piept că eu nu mă uit la televizor și, mai rău, să-l iau la mișto pe ăla care o face, în condițiile în care…

Sursa foto: aici.