Peste 70% din voturile exprimate în 2009, dintre cele peste nouă milioane trei sute de mii de voturi (9.320.240)la referendum au fost în favoarea parlamentului unicameral și reducerii numărului de aleși în această instituție. Șaptezeci la sută, da? Doar Iliescu mai obținea ceva similar. Nu știu dacă o astfel de reprezentare e neapărat mai bună, chiar dacă în ultimul timp legile trec la fel de ușor prin două camere cum ar trece și prin una singură. Așa venim din trecut, avem un secol de bicameralism. Dar la fel de bine am fost și monarhie în trecut, iar azi nu mai suntem.Cu siguranță reducerea numărului ar fi avut sens, un simplu calcul matematic raportat la câteva țări europene, mai mari sau mai mici, așa arată:

• Bulgaria (Parlament Unicameral) Adunarea Națională 240 7050000 locuitori – 1 parlamentar la 29375 locuitori
  
• Romania (Parlament Bicameral) Senat 136, Camera Deputaților 329 20121000 locuitori  – 1 parlamentar la 43270 locuitori 
  
• Ungaria (Parlament Unicameral) Adunarea Națională 199  9797000 locuitori  – 1 parlamentar la 49231 locuitori 
  
• Franța (Parlament Bicameral) Senat 348, Adunarea Națională 577 67186000 – 1 parlamentar la 72633  locuitori 
  
• Olanda (Parlament Bicameral) Camera Reprezentanților 150, Senat 75 17249000 – 1 parlamentar la 76662 locuitori 
  
• Germania (Parlament Unicameral) Parlamentul Federal 631 81292000 – 1 parlamentar la 128830 locuitori 
  

Hai, să zicem că sunt și alte elemente importante în afara statisticilor, să mai zicem și că vulgul (me included) nu are competența să constate/evalueze aceste detalii și că bunul simț și mai ales nivelul absenteismului aleșilor din Parlament de-a lungul anilor nu sunt criterii de luat în seamă.
Dar rămân câteva criterii de care ar trebui să ținem cont. Nivelul moral al celor ajunși acolo. Calitatea lor umană. Educația primită. Da, sunt criterii subiective, poate unora le plac șmecherii, miștocarii, tupeiștii. Poate chiar hoții. Dar toate categoriile de mai-nainte își au locul în alte instituții (tot de stat, dar un pic mai restrictive când e vorba de absentat de la locul îndeplinirii „mandatului”, nu să fie parte din puterea legislativă. Eu nu pot să-mi imaginez țara în care condamnați pentru fapte penale sau cercetați penal au la îndemână aparatul care îți permite modificarea legilor. Deși ar fi de ajuns să deschid ochii…
Ajungem după nouă ani la un nou referendum. Zic să ignorăm eșecul plebiscitului suspendării din 2012. Nu îi știu exact textul, dar cunosc contextul. Nu am încredere că semnăturile strânse pentru organizare sunt reale, comoditatea proverbială a românului mă face să cred că listele sunt măcar „îmbunătățite” cu câteva sute de mii bune de semnături. Și nici nu am auzit să fie cumva validate. Chiar dacă am, din păcate, certitudinea (și certitudini am undevă asimptotic către zero) că numărul celor care sunt de acord cu ce se cerea acolo e mult mai mare de trei milioane. Vom ajunge, probabil, să includem în Constituție modificări demne de Evul Mediu, dar asta e. Acesta e nivelul la care se situează România de azi, 2018, în plină epocă a informației, stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Alege să alunece spre „stan”-ismul euro-asiatic. Spre adoptarea unor legi care interzic drepturile altora. Azi prin restrângeri prin Constituție, mâine… cine știe. Nu vreau să aflu.
Prin comparație, inițiativa „Fără Penali în funcții publice”, o inițiativă care nu și-ar fi avut locul într-un stat normal, fiind de la sine înțeleasă nevoia de curățenie morală la acest nivel, a strâns la limită semnăturile necesare. Chiar dacă asanarea ar fi trebuit făcută de partide, perpetuarea unora în funcții din care reprezintă statul român e singura constantă în politica românească. Se schimbă partide, se fac și desfac alianțe, dar cei pătați sunt mereu în prima linie. La nivel central sau, mai low-profile, la nivel local. Dincolo de asta, au parte de bețe-n roate și pumni în figură. Pumnii sunt la propriu. Și sunt la fel de convins că se va încerca prin orice mijloc ajungerea nu la un referendum, ci în Parlament a propunerii legislative. Mai vedem…

Eu am semnat listele #fărăpenali, deși îmi dau seama că și această propunere face același lucru ca și propunerea celor de la Coaliția pentru Familie: restrânge drepturilor unor cetățeni. Cineva care a greșit, a fost pedepsit și a executat pedeapsa are dreptul legal și moral să o ia de la capăt. Prezumția de nevinovăție trebuie acordată. E primul lucru la care ar trebui să ne gândim, că cineva care a greșit (a greșit, da? nu există intenție) nu e nebun să o ia de la capăt.

Dar bag măna în foc că oricine se întoarce acolo sus, o face doar gândindu-se cum să recupereze timpul pierdut. Iar recuperarea asta va fi cuantificabilă. În unități monetare. Luate de la mine, de la tine, uneori indirect, alteori direct.

Ești dispus să rișit? Ești dispus să le acorzi această prezumție, când îi vezi cu câtă înverșunare încearcă să scape de pedeapsă?

Eu nu sunt!