Nu-i o glumă bună
La începuturile vieții mele de corporatist, a trebuit să călătoresc, pentru prima dată, către țara-mamă a companiei pentru care lucram. Par-avion, natürlich! Și, deși țara respectivă nu se încadra în niciun grad de risc, exista un mic instructaj pe care trebuia să-l primești.
Printre altele, în instructaj ți se spune ceva foarte interesant: deși personalul de pe aeroporturi e mai tot timpul cu zâmbetul pe buze și extrem de amabil, niciodată (dar absolut niciodată!) să nu faci pe glumețul cu ei! Și, în special, să nu o faci cu cei de la Poliția de Frontieră! Indiferent dacă sunt nemți, austrieci, francezi, ruși sau din Statele Unite. Nu riști doar să nu mai pui piciorul în țara respectivă, dar ai și toate șansele să faci cunoștință cu sistemul lor penitenciar. Sunt câteva cuvinte cheie pe care, sub nicio formă (poate doar dacă ai unele informații pe care TREBUIE să le afle autoritățile), nu ar trebui să le scoți, în glumă, pe gură: „deturnare”, „atentat”, „bombă”, „armă”, „droguri” etc.
Că să vă dați seama cât sunt de serioși, am un mic exemplu: pe un aeroport, nu-l mai țin minte care, vameșul (zâmbind), înainte să trec prin scanner, m-a întrebat: „Would you mind if you took off your belt?” („V-ar deranja dacă ați scoate cureaua?”) . Neatent, am înțeles „Would you, please, take off your belt?” („Puteți, vă rog, să scoateți cureaua?”). Și, logic, în locul unui răspuns de genul „Of course, no!” („Nu, bineînțeles!”), am răspuns cu „Yes!”. Ei bine, „Da”-ul meu n-a prea căzut bine. Și, în câteva clipe, fața i s-a schimbat vameșului. A devenit extrem de serios. Chiar și după ce mi-am scos cureaua și am încercat s-o dreg, să-i zic că am înțeles pe dos întrebarea lui, tot nu și-a mai revenit la amabilitatea inițială și am fost scanat și cu scannerul portabil. Și nu, nu aveam barbă și nici nu prea aduc a arab, chiar dacă-s un pic mai brunet. Și toate astea pentru o neatenție.
Dar ei nu riscă. Nu trecuseră prea mulți ani de la 9/11… Și chiar dacă ar fi trecut, nu cred că s-ar fi întâmplat altfel. Nu încercați să faceți uz de simțul umorului în prezența unor oameni care nu au niciun motiv să glumească cu siguranța miilor de pasageri care le trec zilnic prin față. Gândiți înainte să faceți ceva. Chiar dacă acel ceva e doar să glumiți…
Poate așa o să înțelegeți mai bine de ce a existat o reacție atât de dură în cazul adolescentei care s-a simțit extrem de spirituală. Inițial, când am văzut toată povestea asta (via @aiurea), am crezut că-i fabricată, că nimeni nu-i atât de prost, încât să facă glume de genul acesta cu o companie de transport aerian. Și mai ales cu una americană. Dar uite că se poate. Prostia nu prea ține cont de rasă, sex, naționalitate, cetățenie.
Sursa foto: Swedavia.