Douăzeci și patru de ore pentru douăzeci și patru de ani

Douăzeci și patru de ore pentru douăzeci și patru de ani

Comemorăm și în acest sfârșit de decembrie, ca de fiecare dată în ultimii douăzeci și patru de ani, evenimentele dureroase care au dus la renașterea noastră ca națiune. Ca oameni. Ca ființe libere. Așa cum ar fi fost normal să fim mereu… Nu intru în polemici cu cei care plâng vechile vremuri, le recomand articolele despre Republica Populară Democrată Coreeană, ca să nu o mai lungesc aiurea.

Dar să revin la ideea mea…

Pentru că sunt sătul de toată demagogia politicienilor care ies cu această ocazie, în fiecare an, în fața și depun coroane și țin lumânări în mâini de parcă le-ar păsa, când de fapt nu vor altceva decât să apară pe ecran, la cât mai multe emisiuni de știri sau talk-show-uri, mi-aș dori ca anul acesta să fie altfel.

Să arătăm că ne pasă. Că ne pasă că, dincolo de coroane frumoase și cuvintele seci, sunt prea multe gesturi de infractori. Sunt prea multe legi strâmbe, date doar pentru ei. Sunt încălcări grave ale moralității și chiar legalității. Sunt sfidări după sfidări, de la înălțimea pe care doar arivistul o percepe, sunt momente de nesimțire rară, sunt atât de multe clipe de umilire, de bătaie de joc… încât ne ajunge! Nu mai vrem să-i vedem.

Și pentru că ei sunt vizibili numai și numai pentru că a existat acel Decembrie 1989, mi-aș dori ca, pentru douăzeci și patru de ore, să existe un embargou total al oricărei imagini a unui politician la televizor. Indiferent de context, de ceea ce vrea să spună… Mi-aș dori să fie forțați la o „silenzio stampa”! Măcar atât, o zi…

Douăzeci și patru de ore pentru cei douăzeci și patru de ani pe care nu îi merită!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *