Am început aici. Avea biroul la ultimul etaj. Destul de sus să domine clădirile din jur, dar nu îndeajuns încât să treacă cu privirea de periferiile orașului. Mintea închisă a unui coleg de-ai lui de meserie a proiectat-o cu prea mult beton și prea puțină sticlă. Deși nimic nu-l eclipsa pe o rază de kilometri buni, soarele nu-și făcea prea des simțită prezența în birou. Birou… impropriu spus birou. O hală de o sută de metri lungime. Fiecare cu banca…
„Paștele mă-sii de treabă!”, înjură Mihai. Dar nu mai ținea minte dacă în gând sau dacă o făcuse cu voce tare. Și, ceea ce îl speria și mai tare era faptul că nu era sigur dacă înjurătura nu avea și un nume în ea. Pereții ăștia erau atât de subțiri încât se auzea și când clipeau vecinii. Se trezise cu noaptea în cap, de frig. Era un decembrie mai cald ca de obicei. Dar asta doar afară, nu și în…
Am ajuns în trei locuri în care umanitatea a încetat să existe vreme de câțiva ani, prea mulți, în prima jumătate a secolului trecut. Două dintre ele sunt acum muzee, al treilea e doar un monument ridicat ca să nu ne lase să uităm că acolo istoria s-a dorit a fi ștearsă. Dachau, Auschwitz și Płaszów (Cracovia). În fiecare loc am căutat mărturii despre evrei (sau deținuți, nu neapărat evrei) aduși din România. În Dachau există mențiuni despre un singur om provenind din…
Nu există românism mai mare decât creșterea porcului în gospodăria proprie! Aceea mândrie „e porc crescut de mine, nu-i îndopat cu prostii” vine din trecut (cel puțin din trecutul pe care eu îl cunosc) și are viitor, fără îndoială… E felul nostru (unic, cred, pe continent) de a ne opune ieșirii din Evul Mediu. S-a mai schimbat un pic acum, când nu mai ai voie să-l crești în urbe, cred că nici pe vremuri nu aveai voie, dar românii se…
Asta întreba Teo de dimineață… Mi-am permis să-i folosesc și eu titlul, sper să nu se supere. Și mi-am dat seama că sunt prea puține detalii pe care să nu mi le aduc aminte despre acel decembrie 1989. Chiar dacă doar ce intrasem în adolescență… Treisprezece ani și jumătate, atât aveam pe atunci. Deh, memoria are mecanismele ei, uiți doar ce vrea ea. Povestea mea seamănă (oarecum) cu cea a lui Teo. Eram în penultimul an de gimnaziu. Școală de cartier,…
Zice Radu că sunt mulți cei care îl regretă pe Ceaușescu pentru că, pe atunci, exista o nivelare a valorilor (materiale). De fapt nu zice el, ci asta spun oamenii în sondaje. Ei spun ce știu/știau. Iar orizontul lor vizual (și, implicit, al informației) se oprea la zidurile vilelor nomenclaturiștilor și oportuniștilor acelor vremuri. Sau și-au blocat, într-un fel sau altul, amintirile. Ce vreau să spun? Vreau să spun că majoritatea „clasei muncitoare” nu vedea și nu știa nimic –…
Cu mult timp în urmă, ca adolescenți, ne adunam, mai mulți, în Parcul Central din Târgu Jiu, în jurul unui studiou de înregistrări. Toți eram „rockeri”, ăsta era numitorul comun. Genurile, în schimb, plecau de la Pink Floyd, treceau prin Iron Maiden sau Judas Priest, și ajungeau la nume prea thanatice, ca Morbid Angel, Canibal Corpse, Death… Mă rog, ați prins ideea, nu despre muzică e vorba. Ca și vârste, spectrul era la fel de larg, de la puștani care de…