Politica, la fel ca orice altceva pe lumea asta, se învață. Adică nu-i ca și cum ai respira, să o faci din reflex. Ai nevoie de studii pentru asta. De educație. Clasa noastra politică, imediat după momentul ’89, putea să provină fie din țară (școliți după cărțile comuniste, nu neapărat de la Ștefan Gheorghiu), fie din exil. Pe aceștia din urmă i-am rănit într-un an mai rău decât au facut-o comuniștii 45.

Dar hai să zicem că atunci nu eram pregătiți să adoptăm democrația. Aveam nevoie de educație. Și nu vorbesc doar de electorat…

Numai că, în ultimul timp, adică după două decenii, nu mi se pare că s-au schimbat prea multe. Eu încă nu îi văd pe cei care au terminat școlile de studii politice să fie promovați de niciun partid. Decizie de neînțeles dacă stai să te gândești la capitalul de imagine căruia i se dă, fără remușcări, cu piciorul. Rezultatul? Surprins în poza asta:

Sursa foto: aici.

Deși nu pare altceva decât o concluzie logică la care s-a ajuns după douăzeci de ani de democrație, aduce o generalizare periculoasă: TOATE PARTIDELE SUNT COMPROMISE. Oamenii au încercat toate guvernările posibile. Și au fost dezamăgiți de toate! Nu știu cu ce vor să înlocuiască regimul pluripartidic, mi-e teamă să mă gândesc.

E timpul unor oameni noi. Oameni cu școală. Cu avere, nu zice nimeni să fie săraci. Să scăpăm de dinozaurii a căror mentalitate, deși poleită azi în cuvinte frumoase, rămâne totuși formată în timpurile și școlile partidului unic. Și pentru că nu putem avea certitudinea că nu va exista corupție, ar fi bine să existe (măcar) transparență. Dar repede, până când nu ne trezim cu o revoluție care să aducă înapoi o guvernare pe care deja prea mulți o regretă…