Încă două povestioare cu porci
Prima nu-i chiar de râs. Bine, nici a doua, dacă ești ăla care o pățește… Dar na, văzute din afară, sunt amuzante. Hai să vi le zic!
Tot de Crăciun, tot cam pe atunci, poate imediat după Revoluție, nu mai sunt sigur. Oricum, prea puțin important. Important e că porcii încă se mai tăiau, tranșau și, în prealabil, se creșteau pe lângă casa omului. Blocul, adică. Personajele primei povestiri, niște vecini, o familie destul de numeroasă și nu tocmai din clasa medie, ba chiar mai rău. Dar se descurcau cum puteau. Așa că nu i-au prins sărbătorile de iarnă fără porc. Pe atunci nu era nebunia de astăzi cu cumpărăturile, așa că bani de porc, măcar, se mai găseau. Dacă-l cumpărai de viu, de pui. Sau măcar cu câteva zile înainte de Crăciun. Ceea ce au și făcut, cazul din urmă. L-au luat de la târg și l-au ținut pe lângă bloc o dimineață, până i-a sunat jivinei ceasul. Și după o zi de muncă asiduuă, în care au înjunghiat, pârlit, jupuit, tranșat făcut cârnați, tobă și ce or mai fi făcut porcului și din porc, cum n-au terminat chiar totul, au considerat că cea mai bună soluție de conservare a cărnii proaspăt obținută cu multă sudoare (și bani, evident), până la repartizarea către afumătoare, ladă frigorifică și oala cu sarmale sau grătar, e să lase totul pe balcon. La aer condiționat. Condiționat de vremea de afară, adică… La rece, că doar iernile erau ierni pe atunci, nu descoperisem încălzirea globală.
Doar că, din păcate pentru vecinii mei, balconul era legat organic de apartamentul pe care îl locuiau. Și apartamentul era situat la parter. Așa că, peste noapte, când toată lumea aștepta Moșul să aducă ceva (exagerez un pic aici, nu era chiar noaptea de 24 spre 25 decembrie, da?), ei au avut parte de o surpriză. Nu numai că Moșul nu le-a adus nimic, ba din contră. Le-a luat. Le-a luat totul… De la șorici la mușchiuleț. Tot ce puseseră la păstrat peste noapte, în balcon, a doua zi, dimineața, dispăruse fără urmă. Chiar fără urmă, nefiind zăpadă, pe pământul înghețat nu a rămas mare lucru. Ce nu știu e dacă au anunțat sau nu furtul la Poliție.
Și a doua povestire e tot despre dispariția porcului. Nu direct a porcului, ci a preparatelor din acesta. Ălea puse la afumat… Mi-a zis-o mama mea zilele trecute, la telefon. Și e cât se poate de reală.
Unul din vecinii ei a făcut o afumătoare din lemn. Adică un fel de căsuță din lemn, ridicată din câteva scânduri. Reciclate, cel mai probabil. Și care, la rândul lor, vor ajunge în altă construcție la fel de efemeră. Dacă nu, pe foc. Pe foc… Și a atârnat omul acolo cârnații, șunculița și alte porcisme. Doar că unul dintre „mezeluri” (cred că tot așa se numesc, nu?), o tobă, era prea gras. La propriu. Cantitatea de grăsime a fost mai mare decât ar fi trebuit, temperaturile de afară prea ridicate, prea tare focul mocnit din rumeguș… Și toate astea, puse cap la cap, au dus la un efect pirotehnic neașteptat. Grăsimea din tobă a început să picure, a mărit puterea calorică a rumegușului și, într-un fel sau altul, focul, din mocnit, s-a aprins. Așa că, pe lângă faptul că omul a rămas fără de-ale gurii, a rămas și fără scândurile ălea. Bun, ele tot pe foc ar fi ajuns, dar omul ar fi vrut și să aibă vreun beneficiu de pe urma lui…
Sursa foto: delicatesa.ro