În trei ani de zile am ajuns cel puțin o dată pe an în măcar una dintre țările europene considerate „în pragul colapsului”: Grecia, Italia sau Spania. În plin sejur și nu numai. Și de fiecare dată m-am simțit extraordinar. Nu am mai văzut nicăieri oameni atât de relaxați. Și nici atât de zâmbitori (la acest capitol, poate rușii să mai poată concura; nu înțeleg ei de foarte multe ori ce le spui, dar zâmbesc).

Dacă vrei să mănânci repede, mergi la fast-food. Altfel, masa devine un ritual. Nimeni nu se grăbește. Iar dacă ești turist, ar trebui să ai drept motto latinescul „Festina lente!”. Străzile lor sunt curate. Nu tot timpul, că-i greu să le păstrezi așa după ce mii de turiști uită de obiceiurile lor din țările de baștină. Dar cel puțin dimineața sunt impecabile. Mijloacele de transport în comun, la fel de curate, vin și pleacă la timp. Parcurile, îngrijite și aranjate. Plaja, în același ton. Se construiește, se repară, se recondiționează clădirile vechi. Ajungi să te întrebi unde naiba se ascunde criza?

Sunt țări în care vin turiști din toată Europa. În special din țările care acum caută soluții pentru salvarea lor din criză prin impunerea unor soluții care poate ar merge. Dar nu pentru țările pe care Mediterana le scaldă. Am mai scris cu ceva timp în urmă că n-ai cum să-i scoți din ale lor pe riverani… Pur și simplu, n-ai cum!

Și nici nu vreau! Lăsați Grecia, Italia și Spania așa cum sunt! Nu vreau să merg acolo și să dau de localnici care stau într-una cu ochii pe ceas, să trăiesc după reguli stricte și să mă simt ca în delegație! Decât să căutăm soluții, mai bine le mai dăm o speranță (sau un viitor) și ne facem în continuare concediile acolo. Și nu doar noi, românii…

Ne-am bucurat vreme de jumătate de secol de soarele lor, de marea lor, de nisipul lor, de mâncarea lor. De spiritul lor. De ce ne-am dori să se schimbe ceva?