Numitor comun

Numitor comun

Muntele Mic, Semenic, Arieșeni (Vârtop), Râușor, Rânca, Șureanu.

Sunt locuri din România, relativ aproape de Timișoara, în care, teoretic, ai putea să mergi iarna să schiezi. Ideal ar fi să poți să și rămâi acolo peste noapte, să nu bați drumurile pe timp de iarnă pentru trei sau patru ore de sport. De multe ori, asta se și poate. Dar cu ce cost? Și nu, nu mă refer la bani.

Păi să vă spun eu costurile…

Toate zonele de mai sus, cu o singură excepție pe care o voi spune la final, arată îngrozitor. Sau, mai precis spus, arată îngrozitor după intervenția umană. Peste tot s-au construit cabane, pensiuni, hoteluri pentru care termenul de „îndoielnic” e un compliment. Arhitectural, chiar și pentru un om fără studii de specialitate și/sau pretenții, dar care poate face comparație cu alte locuri, vorbim de adevărate coșmaruri. Orice excepție de la această regulă pierde instantaneu, chiar și numai prin vecinătatea în care se află.

Cum poate o autoritate, oricare ar fi ea, sub orice guvernare, să permită așa ceva, eu nu reușesc să înțeleg. Și nici cum pot rămâne construcții neterminate ani la rând. Sau în ruină. Sau neîntreținute. Sau cu un aspect grotesc, complet în afara peisajului. Și dacă există cineva cu viziune, e dat deoparte sau i se pun bețe în roate.

Și peste tot ce am pomenit mai sus, rămâne dezastrul ecologic dezlănțuit concomitet cu tot ce a însemnat nașterea și apoi cu existența unor astfel de mizerii. Gândiți-vă doar la cât de multă pădure s-a tăiat doar pentru parcări, că poate hai, clădirile nu au chiar o amprentă prea mare la sol, sunt ridicate, de obicei, pe verticală. Apoi să ne imaginăm logistica din spatele construirii unei pensiuni. Din beton, evident, că din lemn sunt rare. Poluarea adusă de camioane, betoniere, buldozere. Curg uleiurile și motorina din mașinile vechi ca petrolul din sondele din Dallas. Betoane aruncate peste tot, resturi de fier, de țiglă, de sticlă, de plastic, orice e material utilizat în construcții, acolo rămâne. Asta dacă nu-l ia vreo ploaie zdravănă și-l dă jos de pe munte, unde altundeva decât într-unul din râurile care vor ieși mai apoi din matcă, blocat de digurile de mizerie.

Să nu mai punem la socoteală că unele clădiri au rezolvat destul de ușor și problema apei reziduale sau a grupurilor sanitare. Un simț în plus afectat (dezafectat?) nu mai contează.

Mașinile urcă până în vârful muntelui, deși nu sunt parcări suficiente, alegând să oprească pe marginea drumului, și așa prea îngust. Cum nu sunt instalații pe cablu, mașina personală e singurul mijloc de transport disponibil… De bani unui drum până la 1400m, construiai două telescaune și o telegondolă. Deși un singur telescaun sau o telegondolă ar rezolva decent problema celor care nu vor să ia neapărat tot muntele în piept. Asta vara, că iarna, să urci în echipament și cu schiurile în brațe, e science-fiction.

Am pomenit doar locurile în care am ajuns în ultimul timp, indiferent dacă am făcut-o iarna sau vara. Vara poate doar accentuează problemele. Le dezvăluie dincolo de pătura complice de zăpadă. Sunt, din păcate, convins, că așa e peste tot. La noi. Da, știu, nu sunt singurul care a observat, au fost emisiuni în prime-time la ProTV pe tema asta.

Am zis că las la urmă excepția: Șureanu. Mi se pare singura zonă în care poți să mergi fără să simți agresiunea descrisă mai sus. Poate și pentru că un punct mai izolat și mai greu accesibil, nu știu. Dar acolo încă mai există o șansă. Îl înțeleg acum pe Președintele Iohannis de ce merge mereu acolo la schi. Mă bucur că o face, și dacă acesta e prețul decenței, l-aș lăsa cu cea mai mare plăcere să îmi intre în față la coada de la telescaun. Deși nu a făcut-o niciodată cât am schiat împreună acum doi ani. (Împreună însemnând că am schiat amândoi pe acolo în aceeași zi.) Am văzut zona doar iarna, știu că drumul spre domeniul schiabil e același cu cel către Transalpina, mai e și lacul Oașa, sunt convins că arată bine totul și în alt anotimp. Deci ar fi destule cu care să se laude. Sper doar să rămână așa cum l-am găsit eu, nu-i nevoie de nimic în plus, nici măcar de un drum de acces mai bun.

Restul zonelor ar merita aduse la nivelul solului, acoperite de pământ proaspăt și fertil, și lăsată natura să-și ia înapoi locurile. Sunt extremist, știu, dar aș putea fi și mai rău. Ar merita-o cu vârf și îndesat cei care și-au bătut joc de natură. Nu, nu chiar atât de rău, stați! Nu-i băgăm fertilizator!

Mă gândeam doar să-i pun să refacă natura chiar pe cei care au făcut-o praf inițial.

3 thoughts on “Numitor comun

  1. din păcate ai mare dreptate. și tot din păcate, lucrurile stau așa dinainte de 89. pe muntele mic s-a construit un hotel care putea fi folosit maxim până la etajul I… iarna, zăpada creaza o imagine feerică, dar vara mizeria domnește peste tot…
    la Straja s-a construit haotic, la Semenic cam totul este praf și pulbere… pentru începători a existat odată o pârtie la gărâna. măcar aceea daca s-ar revigora.
    ce mă miră cel mai mult zilele astea: de ce nu face robu o stațiune de schi pentru timișoreni și nu numai? stadioane avem, săli de sport, bazine olimpice așiderea. de ce nu și pârtii de schi?!

  2. Da, ar putea să pună pârtia lângă rampa de lansare a navetelor spațiale, deși cred că ar fi un risc să se topească zăpada, de la căldura navelor mai vechi, pe cărbuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *