După douăzeci și doi de ani de acces liber la informație, te-ai aștepta ca personaje  precum “domnu’ Dan”, “tribunul Vadim”  sau “‘nea Gigi” să apară doar în piesele de teatru.  În spectacole de comedie. Sau chiar la un nivel mai jos, poate la un spectacol “Vacanța Mare”. Te-ai amuza (poate) și ai pleca acasă. Și în două, trei ore ai uita de ei. Dacă nu mai repede.

Dar îi vedem în fiecare zi.

La toate știrile. Poate la meteo nu apar. În rest, sunt omniprezenți. Nu sunt nocivi. Nu sunt un pericol pentru democrație. Nu sunt oameni de care să ne temem. Nici măcar Vadim nu e așa cum vrea să pară. Sunt doar măscărici. Dar pericolul vine din altă parte. Că îi lăsăm pe ei să ne distragă atenția. Că îi lăsăm pe ei să iasă în față, aruncând cu noroi, cu gunoi, cu prostii. Cu nimic. Îi urmărim ca pe noii Mesia. Mesia Media. Și chiar dacă mulți dintre noi nu îi credem, îi lăsăm să-i mintă pe alții. Îi lăsăm pe cei mai tineri să-și facă idoli. Eclipsează orice alt profil, eclipsează orice altă cale de urmat în viață.

Mitocănia, minciuna, miștoul, aroganța, evaziunea fiscală (sau activitatea economică desfășurată la limita acesteia), atitudinea huliganică, misoginismul, bigotismul, rasismul sunt noile politici. Merg de minune cu cele 55 de procente pe care liceele reușesc să le “îndiplomeze”. Avem toată libertatea din lume. Și noi pe ei îi alegem…

Dar măcar internetul e un mediu mai bun, o să spuneți. Aici e crema-cremelor. Și noi, aici, îi lovim, îi combatem, îi ridiculizăm.

Credeți? Ia verificați-vă puțin: cine vă sunt idolii? Și apoi mai vorbim.

Sursa foto: aici.