Ante scriptum (sau despre cum mă pot contrazice în câteva zile):

„Viitor există și pentru hidrogen, nimeni nu-i nebun să investească într-o tehnologie care n-are nicio șansă să fie și profitabilă pentru producător, nu doar prietenoasă cu mediul.”

Adevăratul vis erotic al omului (al bărbatului, cel puțin) e zborul. Așa zice Freud… Și, de mai bine de două secole, omenirea încearcă să se ridice. Cât mai sus, cât mai repede. Am ajuns și pe Lună, dar ne-am oprit, n-am mers mai departe. Zboruri cu echipaj uman la bord. O vorbă spune că nu există un mediu mai prolific progresului tehnic decât războiul. Că e un război real sau unul rece, contează mai puțin. Dacă ne uităm cât de mult a progresat aviația mondială din ’40 și până în prezent, avem și confirmarea. Soluții care s-au născut pentru a atinge sau menține supremația în aer sunt în uz astăzi, indiferent că ne referim la aviația militară sau la aviația civilă. Mă voi opri acum la unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte ale aviației civile. Născut din aceeași interminabilă competiție dintre două părți: Est și Vest.

Tupolev 144. Sau, simplu TU – 144.

Zeci de ani de cercetări, miliarde de ruble cheltuite, vieți pierdute… pentru o minune care a zburat doar de  câteva ori cu pasageri la bord, așa cum fusese gândit. Deși l-au ridicat în aer înaintea Occidentului și au atins Mach 1 primii, nu au reușit să demonstreze mai mult. Cincizeci și cinci de zboruri cu pasageri la bord. Atât. Șapte luni… Mai bine de o decadă de cercetări pentru șapte luni de zboruri comerciale cu pasageri. Au mai fost și zboruri fără pasageri, dar acelea nu prea contează. Sau poate contează, dar transportul de marfă, fie el și aerian, nu uimește pe nimeni. În total, puțin peste o sută de zboruri.

Un simplu calcul ne demonstrează ca au fost foarte puțini norocoșii care au zburat cu această minune (până la urmă a fost o minune. cu toate defectele ei)… 140 de pasageri era capacitatea maximă a aeronavelor.

Mai multe fotografii aici: airliners.net și tu144sst.com.

(Sursa: Wikipedia)

Concorde  e răspunsul lumii libere. Dar tot cu banii statului. Statelor, de fapt, că vorbim de două: Franța și Marea Britanie. Aerospatiale și BAC. (BAC din ROMBAC, if you know what I mean… Un alt eșec zburător.) Costurile imense, ale cercetărilor, în primul rând, au ținut la distanță corporațiile, pe atunci mult mai puțin puternice. Așa că „statul” a pompat bani. Ca și în URSS. Până la urmă, războiul rece era între state, nu între companii…

(Sursa: FreeImages)

Concorde a avut o viață mai lungă. Din păcate, întreruptă brusc. Și tragic. În 2000. A fost singurul accident soldat cu victime în care a fost implicat Concorde, dar a fost suficient ca să fie scos din folosință. 100 de pasageri, nouă membri ai echipajului și patru oameni la sol au murit atunci în Franța. Trei ani mai târziu, după anchete și anchete, s-a decis „the shutdown”.

Tehnologia comunistă a fost din nou înfrântă. Oarecum, de așteptat. Și nu pentru că în URSS nu ar fi fost suficiente fonduri, ci pentru că presiunea pusă asupra celor din cercetare era imensă. Născut cu suspiciuni de furt, TU-144 a avut o viață scurtă. Poate că, într-o lume normală, ar fi trăit mai mult. Concorde a supraviețuit războiului rece, dar nici el nu a avut o soartă mai bună. Născute din ambiție (mă îndoiesc că piața a cerut un avion supersonic de pasageri), au demonstrat încă o dată că războiul, chiar și rece, aduce progres. Dar cred că lumea ar fi un loc mai bun, chiar și fără atât de multă tehnologie, dacă acesta e prețul pe care ar trebui să-l plătim. Lumea a supraviețuit și fără zboruri supersonice…

Concorde-ul l-am văzut… Prin geamul avionului, pe Heathrow. TU-144 aș vrea să-l văd. La Monino (ăsta-i un must see, dacă ești cât de cât aviation geek). Sau la Kazan. Dacă mai ajung prin Rusia.

Dacă nu, la Sinsheim.