Să regândim turismul
Ultimii doi ani au fost cu noroc pentru cei care au investit în turismul de iarnă. Dacă ai făcut un hotel în vârf de munte și lângă o pârtie, sigur l-ai avut plin-ochi…
Dar e atât de greșit să faci asta… E atât de greșit să te apuci să tai pădurea, să remodelezi muntele, să tragi un drum până sus, să ridici un ditamai hotelul! Pentru că, din momentul în care ai făcut toate astea, șansele tale să mai ai zăpadă sau să-ți mai stea pe pârtie tind către zero. Nicăieri în lumea civilizată nu modifici microclimatul. Peste tot pe unde am fost, cazarea se face în vale. Acolo s-a construit totul. Urmează (aproape invariabil) un drum de câțiva kilometri până la baza muntelui și de acolo urci cu o telecabină de dimensiuni mari sau cu telegondola. Poate doar câteva restaurante și zone de relaxare. Și atât! Iar zona-propriu zisă de schi e complet libera! Nu vezi niciun hotel, nicio pensiune, niciun drum. Și, mai ales, NU VEZI AUTOTURISME!
În lipsa arborilor, mai devreme sau mai târziu, solul va pleca la vale, dus de apă. Mai devreme sau mai târziu, toate acele clădiri și toate mașinile vor încălzi prea tare zona și vom schia doar pe pârtii artificiale. Mai devreme sau mai târziu, toate acele investiții se vor întoarce împotriva celor care au băgat bani acolo (poate deja știu asta, de aia au și prețurile atât de mari). Totul se construiește între 1300 și 1500 de metri altitudine. Zona e extrem de sensibilă la schimbările de temperatură și, cu mici excepții (Semenic și Muntele Mic, munți care au norocul să fie poziționați în fața unor fronturi de aer foarte umede care vin dinspre Mediterană), vom asista la scene triste, cu petice de zăpadă de sub care se văd doar pietre… Nici vorbă de schiat. Și avem atât de puțini munți cu înălțimi mai mari și, în același timp, potriviți pentru a găzdui pârtii de schi. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că materialele de construcție nu ajung acolo cu elicopterul, ci cu mașinile de mare tonaj.
Nicăieri nu înlocuiești fiecare brad tăiat cu o construcție sau cu o sută de metri de drum. Efectul e devastator pentru mediu, pentru climă, pentru sol. Nicăieri… cu excepția României. Am ales două imagini din Straja (jud. Hunedoara) și una din Rânca. Sunt locuri în care am schiat prima dată pe la jumătatea anilor ’80 și am tot continuat să merg pe acolo și după Revoluție. Schimbările sunt uluitoare. Ai putea spune că în bine. Dar nu e așa…
Dincolo de motivele pe care le-am prezentat mai sus (legate de mediu), mai sunt și alte motive care țin de bunul-simț al celor care construiesc (toate materialele neconsumate sau resturile rămân acolo, sus, pe munte), dar și de estetică (e plin de pereți „la roșu”, „la gri”, de schele, de betoniere, de cabane și pensiuni pe jumătate construite, nimeni nu respectă nicio regula de urbanism). Totul arată atât de trist, atât de puțin natural…
Mi-au revenit în minte toate astea după ce am văzut ce a scris Cristi pe blog. Și el cunoaște munții despre care vorbesc… O nouă stațiune în zonă nu e o soluție, în condițiile în care se va construi haotic ca și la Rânca sau Straja. Sper să nu fie vorba de alte construcții. Sper să fie doar instalații de urcat pe munte. Sper ca Transalpina să fie închisă iarna! Spre din tot sufletul să le dea prin cap să unească zonele prin intermediul unor telecabine (infinit mai ieftine și mai ecologice decât o șosea alpină). Voineasa/Obârșia Lotrului sunt două locuri superbe. Fără nicio exagerare. Sau, cel puțin, așa erau acum 20 de ani, atunci când am trecut ultima dată pe acolo. Și îmi doresc din tot sufletul să rămână așa. Sunt locuri destule de cazare pe Valea Oltului, e lipsit de sens să ne apucăm de construit chiar pe munte!
Și nu am cum să nu îmi pun întrebarea: să fie oare doar vina noastră? Că am ajuns de o comoditate exagerată, de nu mai putem să facem doi pași pe jos și vrem să ne mutăm fundul direct de pe scaunul mașinii pe canapeaua din casă/hotel/cafenea sau pe pârtie? Și atunci toți își re-modelează afacerea să ne satisfacă nouă poftele?
Nu știu care e explicația. Dar știu sigur că nu așa trebuie gândit turismul. Dacă vrem să mai avem zone schiabile, trebuie să ne oprim acum. Zăpezile din ultimii doi ani sunt doar o excepție. Îmi asum riscul să fac o prognoză pe termen lung (10-15 ani): vom avea din ce în ce mai puțină zăpadă și iernile vor fi mai calde. Dacă mai dăm și noi o mână de ajutor, putem uita de „Carpathian Garden”…