Era prin 1986 sau ’87. Oricum, imediat după momentul câștigării Cupei Campionilor Europeni de către Steaua. Pandurii Tg-Jiu jucau un meci de cupă cu echipa momentului. În acele timpuri, gorjenii se scăldau prin Divizia C (sau B, nu sunt sigur). Mergeam să-i văd, de obicei, la „matineu”, dar atunci am lipsit de la ultima oră de la școală, ca să ajung la timp (și loc) la stadion…  N-aveau nicio șansă, dar asta nu a împiedicat jumătate din populația masculină a urbei să vină pe stadion. Pentru cei care nu l-au văzut până acum nici măcar la televizor, stadionul nu avea pe vremea aceea mai mult de 5000 de locuri. Bănci de lemn putrezite, dar vopsite în verde, trepte de beton crăpate și aproape tocite de vreme, o tabelă electronică terminată doar pe jumătate și care arăta doar scorul cu niște becuri chioare, garduri din sârmă, o copertină care adăpostea doar o zecime din locuri, și acelea la tribuna I, simbolurile comuniste – „secera și ciocanul” galbene pe un fond roșu și stema Republicii Socialiste România pe două pancarte imense de tablă de o parte și alta a tribunei de care ziceam mai sus… Nocturnă nu avea nici Ghencea, pe atunci. Dar la meciul acela au fost pe puțin 15000 de oameni! Nu știu cum naiba au putut să intre, dar au fost! Stăteau și pe pista de atletism, și pe cinci rânduri în picioare. Iar pe bănci… sardine! Erau oameni care s-au urcat chiar și în plopii din jurul stadionului, doar-doar or prinde ceva.

Au prins. Steaua a jucat cu blândețe – aș zice, dacă ne-am uita la scor: doar 3-0. Nu au fost primiți cu prea mare bucurie, Pandurii era echipa „lui Dinamo” în vremea aia („cooperative” au existat tot timpul), dar apogeul violenței a fost atins prin urări de genul: „Băi, să dea Domnu’ să picați cu Dinamo în turul următor!”. Iar singurele victime au fost niște spectatori din plopi care, după încălzirea de rigoare, au uitat de meci și au început să joace table și, scăpând zarurile, s-au aplecat după ele și au ajuns în ambulanță. (True story!) Aaa… și un vecin de peluză a aruncat cu semințe după arbitru de margine. Cam atât…

Mai țin minte meciurile cu Rapid chiar dinaintea Revoluției (pe atunci erau sigur în „B”) și mai puține din perioada ’90-’94. Mergeam la stadion, dar pentru Sportul Studențesc, care juca la noi în oraș. Țin minte că erau colegele mele de liceu înnebunite după Răzvan Lucescu! Din când în când mai dădeam și pe la meciurile Pandurilor, dar mai rar. Mă trezeam mai greu sâmbăta dimineața… Au ajuns și în Divizia C (vreo zece ani) și nimeni nu-i mai lua în seamă. După aceea, am plecat la facultate și am ignorat aproape complet parcursul echipei prin divizia a doua. Episodic, mai treceam să văd cum arată stadionul și mai ajungeam și la meciuri. S-au întors în „B” în anul de după eclipsă – singura atracție pentru Tîrgu-Jiul ultimilor ani ai mileniului.

Dar a venit 2004, cu ratarea promovării în fața colegilor de stadion din trecut (Sportul) și microbiștii din oraș au început să spere. Și nu au făcut-o degeaba… Emil Săndoi a reușit să-i ducă, un an mai târziu, pentru prima dată în istorie, în prima divizie. A fost nebunie la Severin, la ultimul meci al returului! Ziceau – fotbaliști și suporteri – c-or să vină pe jos de acolo, dacă se califică. Nu mai știu dacă au făcut-o. Și nici dacă toate meciurile au fost 100% corecte. Probabil că nu. La fel de probabil, nici restul echipelor nu au procedat diferit. Și nici nu mai contează. Au ajuns în Liga I (cred că-i zicea așa încă de pe atunci) și au rămas acolo. Cu noroc, cu bani, de două ori (au avut banii de licență atunci când alte echipe, deși pe locuri ne-retrogradabile, au fost mai sărace), dar au rămas acolo, în prima ligă.

Și iată că, după un parcurs fără griji anul trecut, anul acesta au o șansă imensă: să joace într-o cupă europeană. Ba chiar mai mult, să termine pe podium! Un rezultat incredibil, dacă privesc cu doar un deceniu în urmă. Un rezultat care, fără îndoială, mai ridică un pic moralul unui oraș care, în afară de operele lui Brâncuși, nu are niciun alt brand propriu. Sper să mai fie bani, că am văzut că sponsorul lor o duce cam rău. Dar vorbim de altfel de bani acum. La cum joacă (am văzut meciurile cu Dinamo și cu Viitorul), nu cred că se mai pune problema că ar plăti rezultatele. Sau da, le plătesc. Dar le plătesc în conturile jucătorilor. Au fost și doi antrenori de clasă: Petre Grigoraș și Cristian Pustai. Măcar primului – cel puțin până acum – ar trebui să-i ridice o statuie! Și dacă mai luăm în calcul cele două transferuri sonore (Chiricheș – la Steaua și Maxim – la VfB Stuttgart), dar și faptul că la echipa națională, așa slabă cum e, sunt convocați jucători de la Pandurii…

Nu-s vreun microbist (sau nu mai sunt), dar eu cred că merită! Așa că le țin pumnii!

Sursa foto: aici.