Da, exagerez. Nu pot să compar România de azi cu universul absurd, kafkian…

Dar pot să fiu perplex că în anul 2012, un prim-ministru, într-o țară lipsită de speranță și de bani, lipsită de străzi, de spitale, de școli, cu o agricultură practicată la fel ca în 1850 – și cred că trebuie să îți lipsească cu desăvârșire memoria să dai vina doar pe cei care au fost la guvernare în acești ultimi opt ani – își permite să vorbească așa cu o personalitate care nu mai reprezintă doar Germania, ci întreaga Europa. La fel de perplex sunt când îl aud pe președintele interimar cum îi face pe toți prost informați, manipulați sau mai știu eu ce. De-a valma. Autorități sau presă. Cu discursuri furibunde, à la Vadim. Îndreptate împotriva celor de care ne-am rugat atât de mult să ne deschidă ușile.

Nu suntem în plin război rece, să dăm cu pantoful în masă… Dar suntem foarte aproape de a deveni singurii noștri dușmani. Ne construim singuri închisoarea.

Sursa foto: aici.